Antena 3 CNN Alegeri locale 2020 Fostul premier Sorin Grindeanu: Mi se pare absolut imposibil să mai avem alegeri locale

Fostul premier Sorin Grindeanu: Mi se pare absolut imposibil să mai avem alegeri locale

Alegeri locale 2020. Fostul premier Sorin Grindeanu susține că pandemia de coronavirus ar putea duce la amânarea alegerilor locale.

Fostul premier Sorin Grindeanu: Mi se pare absolut imposibil să mai avem alegeri locale
Sursa foto: Gov.ro
de S.T.    |    13 Mar 2020   •   20:29

 „Pe legea care e acum, cu 60 de zile înainte trebuie să strângi semnături de susținere, trebuie să se întrunească Biroul Electoral Central. Cine va mai strânge, în situația actuală? 

Ai acțiuni electorale, întâlniri în piețe, cu oamenii, cum se pot face lucrurile astea? Din ce am văzut, specialiștii spuneau că vârful de criză legată de coronavirus va fi undeva în perioada Paștelui, deja aproape de alegeri. 

Mi se pare absolut imposibil să avem alegeri locale în acest moment”, a spus Sorin Grindeanu la DC News.

Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie şi şeful Laboratorului Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş“ din Bucureşti susține că săptămâna viitoare numărul celor infectați cu coronavirus ar putea crește semnificativ.

„Posibil ca peste o săptămână să fie sute de persoane infectate. Totuși, cred că în primul rând trebuie să ne calmăm”, a spus Alexandru Rafila, vineri seară, la Antena 3.

 

×
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close