Şeful cancelariei lui Orban despre candiatul PNL din Brăila, implicat în bătăi şi scandaluri: Nu are o problemă de integritate

de Adrian Iclozan    |    23 Oct 2020   •   22:33
Şeful cancelariei lui Orban despre candiatul PNL din Brăila, implicat în bătăi şi scandaluri: Nu are o problemă de integritate Exclusiv

Cazul unui candidat pe listele PNL Brăila care a fost implicat în numeroase bătăi şi pe numele căruia s-au deschis mai multe dosare penale a fost prezentat, vineri seara, la Punctul de Întâlnire.

Este vorba despre Alexandru Popa (foto), fiul primarului unei comune brăilene, cunoscut pe plan local drept "Şmecherul de la Făurei".

La Făurei a avut loc, în 2016, unul dintre scandalurile în care Popa s-a implicat cu bâta: a fost acuzat în acest sens de un tânăr, dar Popa a fost scos de sub urmărire penală şi s-a ales cu amendă administrativă.

De altfel, acesta este tiparul conflictelor violente în care pare să se fi specializat, în ultimii ani, fiul primarului liberal din localitatea Cireşu: bătaie administrată victimelor, uneori cu ajutorul fratelui său şi al persoanelor din anturaj, dosar penal, scoatere de sub urmărire penală şi amendă administrativă, de regulă după ce victimele îşi retrăgeau plângerile.

Parchetul din Făurei a confirmat că, de-a lungul anilor, Alexandrul Popa a fost inculpat în mai multe dosare pentru lovire şi alte violenţe, încăierare şi port de armă albă fără drept.

Orban: îl cunosc personal pe Popa, e la studii doctorale, e extrem de serios

N-a fost condamnat penal niciodată, dar faptele sale "de arme" au fost relatate de presă şi n-au constituit un impediment pentru ca Alexandru Popa, 30 de ani, să ajungă pe locul 1 pe listele PNL Brăila pentru Camera Deputaţilor.  

Popa îi este cunoscut premierului: Ludovic Orban a rostit, recent, numai cuvinte frumoase la adresa lui:

"Îl cunosc personal, are două masterate, e la doctorat în anul 1, e un candidat extrem de serios", spunea Orban.

Iar Ionel Dancă, şeful cancelariei premierului, a întărit, cu vorbele sale, faptul că Alexandru Popa este un cadru de nădejde al PNL, care merită un mandat de deputat.

Scandalurile relatate de presă nu-l îngrijorează pe Dancă, pentru care relatările vitejiilor din tinereţe ale fiului de primar nu reprezintă decât o ciorbă reîncălzită:

"În cazul lui Popa am văzut, în ultima perioadă, reîncălzirea unor scandaluri de presă sau relatări de presă cu privire la anumite scandalui în care acesta ar fi fost implicat cu ani în urmă. N-aş spune că e un personaj controversat, ci, mai degrabă, că există controverse în privinţa percepţiei legate de această candidatură. Nu-l cunosc personal dar, din ce am aflat de la colegii din organizaţia PNL Brăila, înţeleg că e un tânăr care şi-a finalizat studiile la Faculttea de Ştiinţe Agricole, e un fermier de succes în zonă şi poate să aibe competenţă în zona aceasta de politici agricole. În ceea ce priveşte dosarele în care a fost implicat, înţeleg că acestea au fost închise şi nu există o problemă de integritate din punct de vedere al respectării statutului PNL",

a declarat Ionel Dancă.


 

Parteneri
    Parteneri
      x close