Au rămas mai puţin de două luni până la repartizarea elevilor la liceu. Pentru mii de copii, numai gândul că ar putea ajunge la un liceu tehnologic îi înfioară. Experţii în educaţie spun însă că nu e un capăt de lume, ci un început de drum. Cei care absolvă învăţământul tehnologic au deja o calificare şi se pot angaja imediat, fără să îngroaşe rândurile şomerilor. În plus, au cunoştinţe tehnice şi le este mai uşor să fie admişi la facultăţile de profil, precum cele de inginerie, de exemplu.
Nici măcar 20% dintre elevii români nu îşi doresc să ajungă într-un liceu tehnologic. În alte state europene, chiar părinţii îşi îndeamnă copiii să urmeze astfel de studii.
„E nevoie aici de un mecanism mult mai subtil de orientare profesională pentru că Elveţia, Germania, ţări cu standarde economico-financiare fabuloase, acolo, 60-65-70% dintre copii absolvă învăţământ dual, vocaţional, profesional”, a explicat Marian Staș. expert în educație.
Inspectoratele Şcolare tocmai au publicat ghidurile liceelor. Am ales să mergem într-unul care nu e în topul preferinţelor: Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, care pregăteşte viitori electronişti, specialişti în roboţi industriali şi aparate electromedicale, dar şi instructori sportivi.
„Aici am fost repartizată. La început, da, am avut o impresie mai proastă, dar am decis să rămân aici, pe profilul ăsta”, a explicat o elevă.
Spre deosebire de ea, Matei şi-a dorit să fie admis aici pentru că este pasionat de electronică şi vrea să devină inginer.
„Voi merge la Politehnică, la ETI, iar a doua variantă este la Facultatea de Construcţii, tot pe instalaţii electrice. E un liceu normal, doar că avem materii tehnice. În clasa a IX-a am fost mult timp plecaţi de la liceu, am fost la o companie care făcea circuite imprimate”, a spus Matei Damian Ariașu, elev la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”.
„Elevii au posibilitatea să facă practică în atelierele și laboratoarele şcolii, dar mai ales la agenţii economici. Angajatorii, companiile deja îi cunosc şi îi selectează pe cei mai implicaţi şi mai bine pregătiţi şi le oferă posiblitatea de angajare imediat după terminarea studiilor”, a spus Costin Măruță, director adjunct al Colegiului Tehnic ,,Edmond Nicolau"
În timp ce salariul unui electronist aflat la început de drum e de 4.000 de lei, mulţi tineri cu facultate sunt şomeri sau lucrează ca necalificaţi, pe lefuri mai mici.
„Business-urile astea adevărate care fac lucruri, industriile, nu ştiu cum să dea mesajul mai convingător că meseria e brăţară de aur”, a spus Marian Staș.
„Vor exista opţiuni, indiferent ce se va întâmpla în piaţă, pentru cei care au meserii complete şi calificate: instalatori, zidari, electricieni. Aceştia sunt şi vor fi foarte căutaţi în piaţă”, a spus și Ana Călugăru, reprezentanta unei platforme de locuri de muncă.
Inteligenţa artificială nu va înlocui curând meseriile care presupun prezenţă fizică şi dexteritate, iar colegiile tehnice sunt primul pas spre o astfel de carieră.