Antena 3 CNN Actualitate Social A urcat beat la volan, iar când l-a oprit poliția a accelerat. Ce a urmat este de-a dreptul șocant

A urcat beat la volan, iar când l-a oprit poliția a accelerat. Ce a urmat este de-a dreptul șocant

Un şofer fără permis şi aflat sub influenţa alcoolului, care nu a oprit la semnalul poliţiştilor, a accidentat patru persoane, sâmbătă seara, în localitatea argeşeană Albota. 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, accidentul s-a produs pe DN 65, la ieşirea din Albota spre Piteşti. Conducătorul auto nu a oprit la semnalul agenţilor rutieri, a pierdut controlul volanului şi a ajuns într-o parcare, unde a acroşat trei pietoni şi un autoturism. 

Din datele centralizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş reiese că patru persoane au fost rănite în accident. Un minor a fost transportat la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, iar trei adulţi au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă. 

Şoferul care a provocat accidentul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru refuzul de a opri la semnalele agenţilor rutieri.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: beat volan persoane Politie
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț! Există risc de extindere