Antena 3 CNN Externe Mapamond „Scheletele ies la suprafață”. Descoperire macabră în cel mai mare rezervor de apă din SUA, afectat puternic de secetă

„Scheletele ies la suprafață”. Descoperire macabră în cel mai mare rezervor de apă din SUA, afectat puternic de secetă

A.O.
2 minute de citit Publicat la 17:32 19 Aug 2026 Modificat la 17:36 19 Aug 2026
Nivelul apei din Lacul Mead, cel mai mare rezervor de apă din SUA, este în scădere din anul 2000. Foto: Getty Images

Bucăți dintr-un cadavru presupus uman au ajuns la suprafața Lacului Mead, cel mai mare rezervor de apă din Statele Unite. Lacul a scăzut la cel mai mic nivel din istoria sa săptămâna sa, din cauza secetei persistente pe râul Colorado. Un bărbat care arunca pietre în lac a găsit o mandibulă și a chemat poliția, relatează BBC

Posibile rămășițe umane, inclusiv o mandibulă cu dinții încă atașați, au fost scoși din Lacul Mead, au anunțat autoritățile americane. 

Serviciul Parcurilor Naționale din SUA a anunțat că fost sesizat duminică cu privire la descoperirea unor bucăți dintr-un schelet, presupus uman, pe plaja Boulder Beach, de la Lacul Mead, în Nevada. Rangerii și polițiști de la Departamentul de Poliție din Las Vegas au fost trimiși la fața locului. Bucățile din schelet au fost scoase din apă și a fost deschisă o anchetă. 

Descoperirea macabră a fost făcută de o femeie, care se plimba alături de un prieten, pe marginea Lacului, pe malul din Nevada. 

„Prietenul meu se juca cu pietrele din lac când a pus mâna pe mandibulă. Când s-a uitat la ea, a văzut dinții și tot”, a declarat Dianelis Molina Cruz pentru o televiziune locală. 

Prietenul ei, Noel de Leon, a spus că rămășițele au ieșit la suprafață după ce nivelul apei a scăzut foarte mult. 

„Apa este mult mai jos decât ar trebui să fie. Când apa scade, scheletele ies la suprafață”, a spus el. 

Nivelul apei din Lacul Mead, cel mai mare rezervor de apă din SUA, este în scădere din anul 2000, pe măsură ce seceta de pe Râul Colorado se acutizează. În aceeași situație este și al doilea cel mai mare rezervor de apă din SUA, Lacul Powell, care a scăzut la cel mai mic nivel înregistrat vreodată. 

Nivelul apei la rezervorul Mead a scăzut la 316 metri deasupra nivelului mării, cu mult sub precedentul record minim, stabilit în iulie 2022.

Rezervorul se află în comitatul Clark, o regiune afectată de secetă moderată, potrivit Monitorului Secetei din SUA.

Perioadele de secetă s-au intensificat în ultimii ani în toată lumea. Oamenii de știință au certitudinea că fenomenul extrem este alimentat de schimbările climatice.

Căldura extremă a dus la scăderea nivelului apei în fluvii râuri și lacuri din mai multe țări. În unele cazuri, a dus la descoperiri neașteptate

În Ungaria, trupurile a doi soldați germani din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au fost recuperate la începutul acestei luni din fluviul Dunărea, în Budapesta. Alături de rămășițe se afla o motocicletă a armatei germane, Wehrmacht, în mare parte intactă.

Și alte vestigii din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au ieșit recent la suprafață în Dunăre, inclusiv carena distrusă a unei ambarcațiuni în apropiere de Prahovo, în Serbia.

În Marea Britanie, scăderea nivelului apei dintr-un rezervor din Rutland a scos la iveală rămășițele satului Nether Hambleton, care a fost demolat și inundat pentru construirea rezervorului.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole