Antena 3 CNN Actualitate Locale Umilințe nesfârșite pentru bolnavii de cancer. Oamenii sunt puşi pe drumuri zeci de kilometri

Umilințe nesfârșite pentru bolnavii de cancer. Oamenii sunt puşi pe drumuri zeci de kilometri

de S.T.    |   
Bolnavii de cancer din judeţul Vaslui sunt nevoiţi să facă o dată pe lună naveta până la Iaşi, pentru a-şi putea primi tratamentul salvator. Spitalul Judeţean a rămas de mai bine de o săptămână fără medic oncolog, aşa că oamenii nu mai pot face şedinţele de radioterapie sau chimioterapie în oraşul lor.

Slăbiţi de boală, dar şi de tratamentul dur pe care trebuie să-l urmeze, bolnavii de cancer din Vaslui sunt puşi pe drumuri zeci de kilometri.

Conducerea Institutului Oncologic Regional susţine că aceasta este cea mai bună soluţie care se putea găsi. cel puţin momentan, până când la Spitalul judeţean Vaslui va fi angajat un alt medic specialist.

Spitalul Judeţean Vaslui a rămas fără medic oncolog în urmă cu o săptămână, când acesta şi-a dat demisia pentru a lucra în mediul privat. Toţi cei 30 de pacienţi pe care îi trata vor fi nevoiţi să facă naveta la Iaşi pentru şedinţele de radioterapie şi chimioterapie. Alţi peste 200 au nevoie doar de consult şi de eliberarea de reţete pentru continuarea tratamentelor.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile