Antena 3 CNN › Emisiuni › Sfat de sănătate › Care sunt semnele infecției cu HPV. ”Și bărbații pot dezvolta leziuni precanceroase”

Care sunt semnele infecției cu HPV. ”Și bărbații pot dezvolta leziuni precanceroase”

Laura Dinu
4 minute de citit Publicat la 12:20 30 Sep 2026 Modificat la 12:20 30 Sep 2026
La nivel global, în fiecare oră sunt depistate aproximativ 70 de cazuri noi de cancer determinate de HPV. Foto: Getty Images

România se confruntă cu o povară importantă a cancerelor asociate infecției cu HPV, în special a cancerului de col uterin. Asta în timp ce prevenția poate reduce semnificativ riscul, iar interesul pentru vaccinarea împotriva HPV este în creștere.

Dr. Beatrice Nicoleta Miclăuș, medic specialist în obstetrică-ginecologie, a explicat la rubrica „Sfat de Sănătate” de la Antena 3 CNN care sunt semnele unei infecții cu HPV și de ce vaccinarea trebuie să fie însoțită de screening.

Care sunt semnele unei infecții cu HPV

Una dintre problemele infecției cu HPV este că, în cazul tulpinilor cu risc oncogen, aceasta poate evolua fără simptome evidente. Condiloamele, de exemplu, sunt asociate în principal cu tulpini HPV cu risc scăzut, care nu sunt corelate cu apariția cancerului de col uterin.

„Unul dintre semnele cele mai evidente sunt acele condiloame care apar în urma infecției HPV. Singura problemă este că acele condiloame sunt date de tulpinile HPV low risk, adică cele care nu sunt corelate cu cancerul de col uterin.

Deci, practic, semne evidente care să ne indice că avem o leziune de grad înalt sau cancer de col uterin, din păcate, nu avem. Și de aceea este atât de important screeningul, cât și vaccinarea, care merg mână în mână”.

Potrivit medicului, infecția cu HPV este extrem de frecventă în rândul persoanelor active sexual, însă prezența virusului nu înseamnă automat apariția cancerului.

„Nouă din 10 persoane active sexual vor fi infectate la un moment dat în viață cu o tulpină HPV. Dar trebuie reținut că infecția HPV nu înseamnă imediat și cancer de col uterin.

Spunem că o infecție HPV poate determina o leziune atunci când avem o infecție persistentă. Un organism sănătos imunologic, tânăr, imunocompetent, reușește într-un an, un an și jumătate să îl elimine spontan, fără să știe că a avut vreodată această infecție HPV”.

Când ar trebui făcut vaccinul HPV

Vaccinarea este una dintre principalele metode de prevenție, iar medicul subliniază că aceasta ar trebui făcută înainte de începerea screeningului.

„Ghidurile nu recomandă un tratament anume, dar indică precis vaccinarea anti-HPV, vaccinare care ar trebui oricum făcută mult înainte de a începe screeningul, adică la o vârstă între 11 și 14 ani ar fi ideal să începem cu vaccinarea anti-HPV”, subliniază Dr. Beatrice Nicoleta Miclăuș.

HPV nu afectează doar femeile

Deși cancerul de col uterin este una dintre cele mai cunoscute boli asociate infecției cu HPV, virusul poate afecta și bărbații. Aceștia nu sunt doar purtători ai virusului, ci pot dezvolta, la rândul lor, leziuni precanceroase și anumite tipuri de cancer.

„Și bărbații pot fi infectați, deci, practic, ei nu sunt doar vectorul, ci pot dezvolta și leziuni precanceroase și de alte tipuri, cum ar fi cancerul penian, anal ori faringian.

Deci, practic, nu sunt doar vectori sau purtători, dar pot dezvolta și ei, în timp, anumite leziuni în această sferă”, susține medicul.

De ce nu ar trebui să se teamă părinții de vaccinul HPV

Una dintre întrebările frecvente ale părinților este legată de siguranța vaccinului anti-HPV. Medicul spune că acesta nu este un vaccin recent și că există deja date acumulate în mai mult de două decenii de utilizare.

„Un mesaj extrem de important pentru părinți este că vaccinul anti-HPV este unul dintre cele mai sigure vaccinuri și nu este chiar un vaccin recent. Avem foarte multe studii înainte să fi fost autorizat, iar toate studiile observaționale, care sunt deja de peste 20 de ani, pentru că avem deja de două decenii acest vaccin, nu au arătat reacții adverse importante, astfel încât să ne facă să nu ne dorim acest vaccin.

Deci nu este un vaccin nou, este un vaccin precum sunt celelalte vaccinuri concepute și, o să fiu foarte succintă, noi nu ne injectăm cu un virus viu, atenuat, ci doar cu niște proteine din învelișul HPV-ului.

Practic, noi, atunci când ne vaccinăm, luăm contact cu aceste proteine și dezvoltăm anticorpi. Iar când vom avea o infecție reală, deja avem acești anticorpi și astfel luptăm mai eficient împotriva adevăratului HPV”, subliniază ea.

Cum se transmite HPV

HPV se poate transmite prin contact direct între mucoase sau prin contact tegumentar, însă medicul atrage atenția că există diferențe importante între tipurile de HPV.

„Se poate lua și prin contact mucoasă pe mucoasă sau tegument pe tegument, dar ar trebui să facem un pic o distincție, pentru că există peste 200 de tulpini de HPV.

Ne referim la HPV-ul genital high risk, care se ia doar prin contact sexual și contact mucoasă pe mucoasă, dar există și tulpinile tegumentare care ne mai dau anumite papiloame, care nu sunt riscante, adică nu sunt corelate cu leziuni de grad înalt sau neoplazii”, spune medicul.

Cancerul de col uterin poate fi prevenit

În cazul cancerului de col uterin, medicina are un avantaj important: există atât vaccinarea pentru prevenirea infecției cu HPV, cât și screeningul pentru depistarea leziunilor precanceroase.

„Ar trebui spus răspicat că este pentru prima oară când, practic, avem o cauză de cancer, putem să o prevenim și acum avem și screeningul și avem și tratarea leziunilor precanceroase.

Deci, practic, am putea să eliminăm cancerul de col uterin ca o problemă mondială de sănătate, iar Australia este foarte aproape să facă acest lucru până în 2035”, afirmă Dr. Beatrice Nicoleta Miclăuș.

Până la ce vârstă se poate face vaccinul HPV

În ceea ce privește vârsta până la care poate fi administrat vaccinul, medicul spune că recomandările pot varia și că există țări care vaccinează și persoane aflate la vârste mai înaintate.

„Se spune că 45 de ani. Dar, în același timp, avem țări în care se vaccinează și la 60 de ani și vedem deja rezultatele pe care le au”, a explicat medicul.

Citește mai multe din Sfat de sănătate
» Citește mai multe din Sfat de sănătate
TOP articole