Antena 3 CNN Emisiuni Sfat de sănătate Ce înseamnă biohacking-ul și cum ne putem prelungi viața prin această mișcare științifică

Ce înseamnă biohacking-ul și cum ne putem prelungi viața prin această mișcare științifică

Andreea Cigolea
3 minute de citit Publicat la 13:13 04 Apr 2025 Modificat la 13:13 04 Apr 2025
Biohacking-ul este un ansamblu de tehnici bazate pe știință, care ”tratează bătrânețea”. Foto: Getty Images

Biohackerii din întreaga lume susțin că ne putem prelungi viața, încetini procesul de îmbătrânire și chiar controla mai eficient funcțiile propriului corp. Andrei Botescu, antreprenor în domeniul longevity & biotech, este unul dintre promotorii fenomenului în România și fondatorul comunității „Biohacking în România”. El a explicat la rubrica Sfat de Sănătate de la Antena 3 CNN cum ne poate ajuta această abordare să trăim mai mult și mai bine.

„Biohacking-ul este un ansamblu de tehnici bazate pe știință, de experimente făcute de oameni pasionați și oameni care cred că bătrânețea este o boală și că ea poate fi tratată. Așa cum un computer are un cod, noi avem ADN-ul, ARN-ul și proteinele și dacă putem să intervenim acolo, să reprogramăm prin anumite mecanisme, putem să ne prelungim viața. Asta e teoria”, explică Botescu.

Studiul TAME susține că bătrânețea este o boală tratabilă

Unul dintre cele mai promițătoare exemple este studiul TAME, care analizează efectele metforminei – un medicament celebru,  ieftin, fiind „out of patent”. Studiul, desfășurat pe 10.000 de oameni, își propune să demonstreze FDA că bătrânețea este o boală tratabilă. „De aici pornește un întreg nivel de cercetări și o comunitate de oameni care urmează aceste studii și le aplică, chiar dacă unele rezultate sunt încă la nivel de testări pe șoareci”, a mai spus el.

Andrei Botescu subliniază că biohacking-ul presupune o paletă largă de practici, de la cele ușoare și sigure, până la cele radicale: „Sunt oameni care își asumă riscuri mai mari și riscuri mai mici. De la suplimente și intermittent fasting – adică să ai ferestre între mese, ceea ce nu mi se pare periculos – până la terapii genice, prin care își pot modifica genetica. Cum e Josie Zayner, care a încercat să-și modifice o genă pentru a avea o creștere musculară mai mare.”

Suplimentele alimentare trebuie personalizate

Tot mai mulți români devin interesați de acest domeniu. În comunitatea online fondată de Botescu, oamenii caută nu doar informații științifice, ci și soluții concrete la probleme de sănătate: „Sunt mulți pasionați de genetică și medicină personalizată, dar și oameni care spun, de exemplu, că nu mai au energie și încearcă orice. Adevărul este că fiecare dintre noi are nevoie de tratamente personalizate. Studiile genetice ne pot arăta ce structură genetică avem și, prin AI, putem primi recomandări pentru suplimente personalizate. Prin autodescoperire, poți să vezi ce funcționează pentru tine și ce nu.”

Această abordare, spune Botescu, pornește de la ideea că îmbătrânirea are nouă cauze principale, după cum le-a descris autorul Aubrey de Grey în cartea sa Hallmarks of Aging. „Aceste mecanisme – de la epigenetică, la lungimea telomerilor – pot fi combătute prin terapii precum fastingul intermitent, care stimulează autofagia (optimizarea celulară), suplimente pentru controlul glucozei, regenerarea mitocondriilor, refacerea ADN-ului. NMN este un supliment celebru în acest sens, iar eu chiar experimentez în zona asta și colaborez cu Institutul de Biochimie pentru a valida o cremă anti-aging pentru piele. E mai ușor să abordezi întâi pielea”, a adăugat el.

„Biohacking: Viitorul medicinei longevității sau experiment periculos?”

Pentru prima dată în România, Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează o conferință dedicată fenomenului global al biohacking-ului. Evenimentul va avea loc pe 9 aprilie, la ora 17:00, și va fi transmis live pe canalul de YouTube și pagina de Facebook ale Fundației.

Participarea este gratuită, iar informațiile oferite de specialiști din domeniile medicinei, biotehnologiei, neuroștiinței și psihologiei ar putea schimba radical modul în care îți gestionezi sănătatea.

Printre invitați se numără și Andrei Botescu, fondatorul comunității „Biohacking în România”, care aduce în prim-plan inovația de la granița dintre știință, AI și tehnologii pentru longevitate. El dezvoltă soluții digitale pentru monitorizarea sănătății și medicina personalizată, oferind o viziune high-tech asupra viitorului longevității.

La finalul conferinței, participanții live vor avea șansa de a câștiga acces exclusiv la conferința internațională de biohacking organizată de Dave Asprey, considerat părintele mișcării globale de biohacking.

Înscrierile se fac pe fundatiadanvoiculescu.ro.

Citește mai multe din Sfat de sănătate
» Citește mai multe din Sfat de sănătate
TOP articole