Armata chineză a dezvoltat o rachetă cu scopul specific de a ataca și distruge portavioane. „Ucigașul de portavioane” e capabil să-și schimbe traiectoria în timpul zborului și poate fi lansat de pe uscat, relatează site-ul interestingengineering.com. Portavioanele le permit forțelor navale să desfășoare operațiuni aeriene la mari distanțe, fără să depindă de baze aeriene din apropiere. China a dezvoltat racheta DF-21D pentru a amenința navele care fac posibile asemenea operațiuni.
Supranumită „distrugătoarea de portavioane”, DF-21D este o rachetă balistică antinavă lansată de pe uscat, concepută pentru a lovi nave de război de mari dimensiuni aflate pe mare. Porecla descrie, însă, misiunea pentru care a fost concepută. Capacitatea sa de a lovi efectiv un portavion aflat în mișcare, în condiții de război, depinde de mult mai mulți factori decât caracteristicile rachetei în sine.
DF-21D face parte din familia de rachete chinezești Dong Feng (în traducere, „Rafala Estului”) Spre deosebire de variantele destinate atacării țintelor terestre, aceasta este echipată cu un focos convențional, conceput pentru lovirea navelor, inclusiv a portavioanelor.
Potrivit Serviciului de Cercetare al Congresului SUA (CRS), racheta are o rază de acțiune de peste 1.500 de kilometri. Aceasta îi oferă Chinei posibilitatea de a amenința nave militare aflate la mare distanță de țărmurile sale, folosind lansatoare amplasate pe uscat.
Diferența față de o rachetă de croazieră antinavă este importantă. Rachetele de croazieră folosesc de regulă propulsia proprie pentru a zbura prin atmosferă. O rachetă balistică urmează o traiectorie arcuită, la mare altitudine, înainte ca vehiculul său de reintrare în atmosferă să coboare spre țintă.
Pentru strategii militari navali, aceasta reprezintă un nou tip de amenințare, care trebuie contracarat prin mijloace de apărare specifice. CRS spune că, înainte de apariția acestor arme, Marina SUA nu se confruntase cu rachete balistice de mare precizie, capabile să lovească nave aflate în mișcare pe mare.
Un focos care își poate modifica traiectoria
Raza de acțiune nu explică, de una singură, porecla de „distrugătoare de portavioane”. Un portavion își poate schimba direcția și viteza, astfel încât poziția sa din momentul lansării rachetei să fie diferită de cea în care se află când aceasta ajunge în apropierea țintei.
Raportul Pentagonului din 2024 privind puterea militară a Chinei identifică drept una dintre caracteristicile rachetei DF-21D utilizarea unui vehicul de reintrare în atmosferă capabil să efectueze manevre. Acesta transportă focosul înapoi prin atmosferă și își poate ajusta traiectoria în timpul apropierii de țintă.
Această manevrabilitate contribuie la capacitatea rachetei de a ataca nave, deși informațiile disponibile public nu permit stabilirea preciziei sale împotriva unui portavion protejat de sisteme defensive, în condiții reale de luptă.
DF-21D poate fi lansată și de pe platforme mobile rutiere. Aceste vehicule își pot schimba poziția, ceea ce le face mai greu de localizat și atacat decât amplasamentele fixe de lansare. Mobilitatea complică și mai mult încercările forțelor adverse de a elimina amenințarea înainte de lansarea rachetei.
Împreună, aceste caracteristici explică interesul acordat rachetei: DF-21D combină capacitatea de a lovi ținte aflate la distanțe mari cu un sistem conceput pentru atacarea navelor care se află în permanentă mișcare.
De ce scufundarea unui portavion rămâne o misiune dificilă
O rachetă nu poate ataca eficient un portavion fără informații precise despre țintă. China trebuie mai întâi să detecteze nava, să o identifice, să îi stabilească poziția și să continue monitorizarea acesteia pentru a dispune de datele necesare executării atacului.
Informațiile trebuie apoi transmise unității de lansare, iar vehiculul de reintrare în atmosferă trebuie să găsească nava vizată.
Această succesiune de etape este cunoscută drept „lanțul de identificare și lovire a țintei” (kill chain). Un eșec în oricare dintre aceste etape poate compromite atacul.
Grupările navale conduse de portavioane dispun și de mai multe mijloace de apărare. CRS menționează rachetele interceptoare, sistemele de război electronic, măsurile de inducere în eroare a adversarului și tehnicile de ascundere a poziției navelor drept metode de contracarare a rachetelor balistice antinavă.
Niciuna dintre aceste metode nu garantează protecția, dar existența lor înseamnă că raza de acțiune a DF-21D nu poate fi considerată suficientă pentru a transforma automat o întreagă regiune într-o zonă inaccesibilă navelor inamice.
Importanța rachetei constă în riscul pe care îl introduce. O amenințare credibilă împotriva unui portavion poate complica deciziile privind poziționarea și protejarea acestuia, precum și modul în care avioanele sale desfășoară operațiuni.
Tocmai de aceea porecla de „distrugătoare de portavioane” continuă să fie folosită. DF-21D a fost concepută pentru a contracara unul dintre principalele instrumente ale puterii navale americane, dar capacitățile pentru care a fost proiectată nu trebuie confundate cu garanția unui rezultat favorabil în condiții reale de război.