China creat racheta "ucigașă de portavioane". DF-21D își poate schimba traiectoria în zbor și e greu de oprit de sistemele de apărare

Portavioanele le permit armatelor să ducă avioane de luptă oriunde în lume, fără să depindă de baze aeriene din apropiere. China a creat racheta DF-21D tocmai pentru a amenința aceste nave. Supranumită "ucigașa de portavioane", DF-21D este o rachetă balistică lansată de pe uscat, făcută să lovească nave de război mari, aflate pe mare. Faima ei vine din trei lucruri: raza mare de acțiune, faptul că își poate corecta traiectoria în timpul zborului și dificultatea de a fi oprită de sistemele de apărare ale portavioanelor, scrie Interesting Engineering.

Porecla arată însă doar scopul pentru care a fost construită. Dacă poate lovi cu adevărat un portavion în mișcare, într-un război real, depinde de mult mai mulți factori decât racheta în sine.

O rachetă balistică făcută pentru a lovi nave

DF-21D face parte din familia de rachete chinezești Dong Feng. Spre deosebire de alte variante, făcute pentru ținte de pe uscat, aceasta are un focos convențional destinat atacării navelor, inclusiv a portavioanelor.

Potrivit Serviciului de Cercetare al Congresului SUA, racheta are o rază de acțiune de peste 1.500 de kilometri. Asta înseamnă că China poate amenința nave aflate departe de coastele sale, trăgând de pe uscat.

Diferența față de rachetele de croazieră este importantă. Acestea zboară jos, prin atmosferă, cu ajutorul unui motor. Racheta balistică, în schimb, urcă foarte sus și apoi coboară în arc, aproape vertical, spre țintă.

Pentru flotele militare, acesta este un tip nou de atac, venit dintr-o direcție neobișnuită. Până la apariția acestor arme, flota americană nu se confruntase cu rachete balistice suficient de precise încât să lovească nave aflate în mișcare.

Un focos care își poate schimba direcția

Raza mare de acțiune nu este suficientă. Un portavion își poate schimba direcția și viteza, așa că, până ajunge racheta, nava nu mai este în locul unde se afla la momentul lansării.

Potrivit unui raport al Pentagonului din 2024, partea din față a rachetei, care poartă focosul, își poate ajusta traiectoria în timp ce coboară spre țintă.

Această capacitate o ajută să urmărească nave, însă nu există date publice care să arate cât de precisă ar fi împotriva unui portavion bine apărat, în condiții reale de luptă.

În plus, racheta este lansată de pe camioane care se pot deplasa, ceea ce le face greu de găsit și de distrus înainte de lansare, spre deosebire de rampele fixe.

Toate acestea explică de ce racheta atrage atât de multă atenție: poate lovi de la distanțe foarte mari și a fost gândită special pentru ținte care se mișcă.

De ce este totuși greu să scufunzi un portavion

Pentru a lovi un portavion, nu e suficientă doar racheta. China trebuie mai întâi să găsească nava, să o identifice, să îi afle poziția exactă și să o urmărească permanent.

Aceste informații trebuie transmise rapid unității care lansează racheta, iar racheta trebuie apoi să găsească nava corectă. Specialiștii numesc acest proces „lanțul de ucidere” (kill chain). Dacă oricare etapă eșuează, atacul poate rata.

Și portavioanele au mijloace de apărare: rachete care pot intercepta atacul, bruiaj electronic, ținte false și metode prin care își ascund poziția.

Niciuna nu oferă protecție totală, dar arată că zona acoperită de racheta DF-21D nu este automat interzisă navelor americane.

Adevărata importanță a rachetei stă în riscul pe care îl creează. O amenințare reală la adresa unui portavion poate influența deciziile despre unde este trimisă nava, cum este protejată și cum își folosesc avioanele de la bord.

De aceea porecla de "ucigașă de portavioane" a rămas. DF-21D a fost creată pentru a contesta unul dintre cele mai importante instrumente ale puterii navale americane, însă ce a fost proiectată să facă nu înseamnă neapărat că va reuși într-un război real.