Antena 3 CNN Actualitate Cod galben de ploi și vijelii în 31 de județe

Cod galben de ploi și vijelii în 31 de județe

O atenţionare Cod galben de ploi torenţiale şi vijelii pentru 31 de judeţe a intrat în vigoare vineri dimineaţa, în timp ce la nivelul întregii ţări va fi valabilă, până sâmbătă dimineaţa, o informare meteo de instabilitate atmosferică accentuată. 

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vineri, între orele 6:00 - 23:00, vor fi averse torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi izolat grindină, la început în Banat, Crişana şi Maramureş, apoi în Transilvania, Oltenia, cea mai mare parte a Moldovei şi în nordul Munteniei. 

În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi frecvent 20 - 25 l/mp şi pe arii restrânse 40 - 50 l/mp. 

Pe de altă parte, în intervalul 22 iunie, ora 16:00 - 23 iunie, ora 10:00, va fi în vigoare o informare meteo, conform căreia în Muntenia, Dobrogea şi sud-estul Moldovei vor fi perioade scurte de timp în care local instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată şi se va manifesta prin intensificări puternice ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice, averse torenţiale şi grindină. Pe arii restrânse vor fi cantităţi de apă de peste 25 - 35 l/mp. 

Pe parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă (22/23 iunie) va continua să ploua local însemnat cantitativ şi în centru şi nord-est.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB