Antena 3 CNN Externe Mapamond CPI: Noile sancţiuni adoptate de SUA, un atac flagrant contra independenţei unei instituţii judiciare imparţiale

CPI: Noile sancţiuni adoptate de SUA, un atac flagrant contra independenţei unei instituţii judiciare imparţiale

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 21:47 20 Aug 2025 Modificat la 21:56 20 Aug 2025
CPI are jurisdicţie internaţională pentru a urmări penal cazuri de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război. Sursa foto: Getty Images

Curtea Penală Internaţională (CPI) a reacţionat miercuri după noile sancţiuni anunţate de Statele Unite, afirmând că măsura luată de Washington reprezintă "un atac flagrant contra independenţei unei instituţii judiciare imparţiale", transmite Reuters, conform Agerpres.

"Aceste sancţiuni sunt un atac flagrant contra independenţei unei instituţii judiciare imparţiale ce operează sub mandatul dat de 125 de state părţi din toate regiunile", arată CPI într-o declaraţie.

Sancţiunile "constituie un afront la adresa statelor părţi ale Curţii, ordinii internaţionale bazate pe reguli şi, mai presus de orice, milioanelor de victime nevinovate din întreaga lume. CPI va continua să îndeplinească mandatele în concordanţă strictă cu cadrul său juridic, indiferent de orice presiuni sau ameninţări", adaugă declaraţia CPI.

Administraţia preşedintelui american Donald Trump a impus miercuri sancţiuni împotriva a doi judecători şi a doi procurori ai CPI, Washingtonul continuându-şi presiunea asupra Curţii în urma mandatelor de arestare emise de aceasta împotriva unor lideri israelieni.

Potrivit Departamentului Trezoreriei şi Departamentului de Stat, cei patru magistraţi vizaţi sunt Nicolas Yann Guillou (Franţa), Nazhat Shameem Khan (Fidji), Mame Mandiaye Niang (Senegal) şi Kimberly Prost (Canada).

Decizia SUA intervine la mai puţin de trei luni după ce administraţia Trump a luat măsura de a impune sancţiuni asupra altor patru judecători ai CPI, acuzându-i că s-au implicat în "acţiunile ilegitime şi nefondate" ale CPI vizând Statele Unite şi Israelul, aliatul apropiat al SUA.

CPI, înfiinţată în 2002, are jurisdicţie internaţională pentru a urmări penal cazuri de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război în statele membre sau dacă un dosar îi este trimis de Consiliul de Securitate al ONU. SUA, China, Rusia şi Israel nu sunt membre ale CPI. 

 

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole