Antena 3 CNN Economic Transporturi Criză pe calea ferată: Trenurile CFR riscă să fie scoase din circulație. Datoriile uriașe ale companiei

Criză pe calea ferată: Trenurile CFR riscă să fie scoase din circulație. Datoriile uriașe ale companiei

Ioana Ciobanu
2 minute de citit Publicat la 07:00 27 Aug 2025 Modificat la 07:19 27 Aug 2025

Trenurile CFR Călători ar putea fi trase pe linie moartă, în depouri, în doar o săptămână. O spune chiar o notificare oficială trimisă de CFR SA, unde se notează datoriile uriaşe pe care CFR Călători le are către administratorul reţelei feroviare. În încercarea de a calma apele, CFR Călători susţine că nu există acest risc, iar reprezentanţii ARF spun că o parte din datorie a fost plătită. Evenimentul ilustrează doar o mică parte a peisajului dezastruos de pe calea ferată, dominat de datorii uriaşe, pierderi istorice şi companii care refuză să colaboreze spre binele călătorului. 

În doar o săptămână trenurile CFR Călători ar putea primi interdicţie pe reţeaua feroviară din România. CFR SA, administratorul reţelei, care este de altfel presat de necesitatea plăţii salariilor, a notificat deja operatorul de stat.

CFR Călători are de dat 8 milioane de euro către CFR SA. CFR Călători spune că nu există risc să fie scoase de pe linii trenurile lor, însă nu comunică și mondalitatea prin care vor face rost de aceste sume de bani.

În încercarea de a găsi soluţii pentru o plătă măcar parţială, conducerea celor 2 companii şi autoritatea pentru reformă feroviară s-au aşezat la aceaşi masă.

Mihai Barbu, președinte ARF: Am găsit soluții concrete, în sensul în care să plătească o parte din aceste datorii. O parte s-a plătit ieri, alta se va debloca zilele următoare.

Această datorie a CFR Călători este doar o parte a problemelor. Încă de la începutul anului, au suspendat sute de rute. În urmă cu 2 luni, un document oficial arăta că sunt în pragul incapacităţii de plată. Atât conducerea, cât şi angajaţii acuză lipsa de finanţare.

Rodrigo Maxim: CFR Călători trebuia să aibă 47 de lei pe 3 km și are numai 33 de lei. Toate astea le suportă călătorul.

Mihai Barbu, președinte ARF: Tot bugetul alocat compensație ARF este distribuit în totalitate.

Probleme grave sunt şi la alte companii de stat din sectorul feroviar. CFR Marfă, în aşteptarea insolvenţei, adună pierderile din anii trecuţi. CFR Marfă va mai ,,suprevieţui,, în piaţă până la operaționalizarea completă a Carpatica Feroviar, noua companie. Compania Națională de Căi ferate CFR SA prognozează că va încheia anul cu o pierdere de aproape 120 de milioane de euro.

Ionuț Ciurea, director Pro Infrastructura: Toate companiile astea au nevoie de management decent, eficient. Politicul nu este, nu a fost și nu va fi interesat de partea feroviară.

În tot acest timp, unii dintre cei care conduc aceste companii atrag atenţia asupra salariului lor, pe care îl consideră insuficient. La ultima sa conferinţă de presă, Traian Preoteasa, şeful CFR Călători spunea că se simte prost când îşi prezintă în strainătate salariul de aproximativ 5.000 de euro.

Citește mai multe din Transporturi
» Citește mai multe din Transporturi
TOP articole