Antena 3 CNN Actualitate Justiție CSM laudă decizia CCR prin care magistrații își păstrează privilegiile: „Reafirmă rolul de garant al independenţei justiţiei”

CSM laudă decizia CCR prin care magistrații își păstrează privilegiile: „Reafirmă rolul de garant al independenţei justiţiei”

R.M.
1 minut de citit Publicat la 14:35 21 Oct 2025 Modificat la 16:39 21 Oct 2025
Șefa CSM, Elena Costache. Foto: Captură video/Digi24

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, marţi, după ce Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit că legea privind pensiile magistraţilor este neconstituţională, că decizia instanţei constituţionale „impune un dialog interinstituţional real şi onest între puterile statului”.

„Consiliul Superior al Magistraturii a luat act de decizia Curţii Constituţionale a României, adoptată la data de 20 octombrie 2025, prin care s-a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu este neconstituţională în ansamblul său.

Decizia instanţei de contencios constituţional, care a sancţionat lipsa avizului Consiliului Superior al Magistraturii, reafirmă rolul acestuia de garant al independenţei justiţiei în arhitectura constituţională şi impune un dialog interinstituţional real şi onest între puterile statului, care să dea efect principiului cooperării loiale între acestea", se precizează într-un comunicat transmis, mari, Agerpres.

Potrivit sursei citate, în aplicarea acestui principiu, orice demers al puterii legislative şi al celei executive care vizează autoritatea judecătorească trebuie realizat cu consultarea efectivă a acesteia, astfel încât să fie asigurată respectarea deplină a independenţei justiţiei şi a celorlalte valori constituţionale care asigură premisele pentru realizarea unui act de justiţie în interesul cetăţeanului.

„În mod regretabil, aceste exigenţe au fost ignorate de factorul politic în procedura de adoptare a actului normativ declarat neconstituţional, fapt ce a determinat intervenţia Curţii Constituţionale care, în mod firesc, a invalidat acest demers”, subliniază Consiliul.

Consecvent valorilor statului de drept, consacrate atât de Constituţie, cât şi de reglementările internaţionale, Consiliul Superior al Magistraturii îşi manifestă deschiderea pentru dialogul cu celelalte puteri în stat, astfel încât să fie identificate soluţiile potrivite pentru înlăturarea dificultăţilor reale din activitatea autorităţii judecătoreşti, pe care sistemul judiciar le-a semnalat în repetate rânduri, se menţionează în comunicat.

Luni, Curtea Constituţională a admis sesizarea depusă de Înalta Curte de Casaţie de Justiţie în legătură cu legea privind pensiile magistraţilor şi a stabilit că lipsa avizului Consiliului Superior al Magistraturii, coroborat cu neaşteptarea de către Guvern a curgerii întregului termen de 30 de zile necesar obţinerii acestuia, încalcă mai multe articole din Constituţie.

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole