Se anunţă o competiţie mai strânsă ca niciodată pentru cel mai râvnit trofeu din fotbal. 48 de ţări din întreaga lume se întrec pentru câştigarea Cupei Mondiale 2026. În fiecare zi, la Antena 3 CNN, vă aducem cele mai noi informaţii despre cel mai aşteptat turneu final. În această vară am putea asista la o revenire spectaculoasă: Luis Suarez, din nou în tricoul naţionalei Uruguayului.
Au mai rămas doar 35 de zile până la startul celei mai urmărite competiţii sportive a planetei. 48 de echipe naţionale se vor lupta pe 16 stadioane din Statele Unite, Canada şi Mexic pentru cel mai râvnit trofeu al fotbalului, exclusiv în universul Antena.
În această vară am putea asista la o revenire spectaculoasă: Luis Suarez, din nou în tricoul naţionalei Uruguayului. Atacantul lui Inter Miami nu a mai fost convocat din 2024, dar spune că, dacă îi va suna telefonul, nu poate să refuze.
„Staff-ul echipei naționale știe că Luis Suarez nu va refuza niciodată o convocare la națională. Sunt deja la curent cu întreaga situație. Am acceptat să mă retrag la momentul respectiv, am făcut-o dintr-un motiv anume atunci, dar astăzi, dacă echipa națională are nevoie de mine, voi fi mereu acolo”, a spus atacantul.
În același timp, Iranul este tot mai aproape de confirmarea participării. Preşedintele federaţiei cere însă, prima dată, asigurări că întreaga delegaţie iraniană va fi primită şi tratată cu respect în America de Nord. Cu câteva zile în urmă, mai mulţi oficiali iranieni au fost întorşi din drum după aterizarea în Canada pentru a participa la Congresul FIFA.
Gianni Infantino a răspuns criticilor referitoare la preţurile extrem de mari ale biletelor pentru Cupa Mondială. Preşedintele FIFA explică faptul că Statele Unite sunt o piaţă total diferită faţă de restul lumii, iar organismul suprem de conducere din fotbal a fost obligat să se adapteze.
După ce, pe unul dintre site-urile afiliate FIFA, au apărut bilete pentru marea finală listate la aproape două milioane de dolari, Infantino a glumit că, dacă cineva chiar va plăti atâţia bani, îi va aduce personal un suc şi un hot dog.
Antena, prin Antena 1, Antena 3 CNN şi Antena Play, difuzează în această vară cea mai mare competiţie de fotbal din istorie, Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Meciurile spectacol din Canada, SUA şi Mexic se văd, în exclusivitate, în universul Antena.