Antena 3 CNN Actualitate Social Explozie puternică în fața Curții de apel din Atena

Explozie puternică în fața Curții de apel din Atena

 Un dispozitiv a explodat vineri dimineaţă în faţa Curţii de apel din Atena, fără să facă victime, a anunţat poliţia, informează AFP. 

Explozia a avut loc în jurul orei 01.25 GMT, după ce mass-media a primit mai multe apeluri telefonice de avertizare, a declarat poliţia, care a evacuat zona. 

În urma deflagraţiei, geamurile au fost sparte pe faţada clădirii. 

Unul dintre gardieni a declarat că dispozitivul se afla în interiorul unei pungi lăsate de doi bărbaţi care au fugit pe o motocicletă, potrivit agenţiei elene de presă ANA. 

Vineri dimineaţă, atacul încă nu fusese revendicat. 

El a avut loc într-un moment de proteste puternice împotriva unei legi ce a întărit represiunea contra persoanelor care încearcă să se opună vânzărilor forţate de bunuri imobile deţinute de grecii îndatoraţi.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Curtea de Apel explozie atena tribunal
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Vladimir Putin, învestit pentru încă 6 ani ca preşedinte al Rusiei