Antena 3 CNN › Externe › Financial Times: Cum a ajuns Marea Neagră cea mai periculoasă rută maritimă din lume

Financial Times: Cum a ajuns Marea Neagră cea mai periculoasă rută maritimă din lume

G.M.
7 minute de citit Publicat la 08:31 26 Oct 2026 Modificat la 08:31 26 Oct 2026
Cea mai periculoasă zonă din lume pentru marinarii de pe navele comerciale nu mai este Strâmtoarea Ormuz, ci Marea Neagră. Sursa foto: Getty Images

Cea mai periculoasă zonă din lume pentru marinarii de pe navele comerciale nu mai este Strâmtoarea Ormuz, ci Marea Neagră, scrie Financial Times. Anul acesta, aici au murit mai mulți marinari decât în orice altă mare, inclusiv în Golful Persic, care a atras mult mai multă atenție. Marea Neagră este o rută esențială pentru cerealele lumii și pentru petrolul rusesc, iar armatorii și organizațiile marinarilor spun că a devenit mai riscantă decât Orientul Mijlociu.

Petrolierele, navele de marfă și cele care transportă cereale sunt expuse atacurilor cu drone, rachete sau ambarcațiuni cu explozibil, pe măsură ce Rusia și Ucraina se luptă tot mai intens pentru controlul acestei rute, aflate la granița UE și a NATO. Unele estimări arată că în Marea Neagră au loc de peste șase ori mai multe atacuri decât în Golf.

"Pentru mine, Marea Neagră și porturile ucrainene sunt aproape o sinucidere. Simți tot timpul că viața îți e în pericol", spune Oleg Grigoriuk, liderul sindicatului marinarilor din Ucraina.

Potrivit companiei de securitate maritimă Ambrey și Organizației Maritime Internaționale, anul acesta au fost lovite în Marea Neagră peste 570 de nave, iar cel puțin 40 de marinari au murit. În zona Ormuz au fost confirmate 24 de decese. Unele nave au fost lovite accidental, în timpul atacurilor asupra porturilor, altele au fost ținte directe. În trimestrul al treilea s-au înregistrat, în medie, peste patru atacuri pe zi. Cifrele reale sunt greu de stabilit, deoarece multe incidente nu sunt raportate.

Unii armatori acceptă riscul de a transporta petrol din Orientul Mijlociu, unde tarifele de transport sunt record. În schimb, tot mai mulți evită Marea Neagră, unde câștigurile sunt mai mici, iar pericolul mult mai mare.

Pe 15 octombrie, în zori, două drone au lovit petrolierul Wine Trader, o navă veche de 37 de ani ancorată în largul coastei românești, care aștepta o încărcătură din Republica Moldova. În aceeași noapte a fost lovit și vasul Yara J, ancorat la intrarea în Canalul Sulina, la circa 15 kilometri distanță. Săptămâna aceasta, Rusia a anunțat că alte cinci nave de marfă au fost lovite în largul Ucrainei, iar autoritățile române au transmis că joi un petrolier a fost atacat în apropierea coastei, un marinar murind și alți trei fiind dați dispăruți.

"Situația e de necrezut", spune Salvatore Adorno, de la Sicilship, compania care administrează Wine Trader. "Fiecare atac asupra unei nave are intenția de a ucide. Dacă lovești de două ori zona în care doarme echipajul, vrei să omori."

Președintele Nicușor Dan a acuzat vineri Rusia că escaladează războiul la granița NATO.

Marea Neagră este o zonă de risc încă de la începutul invaziei ruse în Ucraina

Apele au fost minate, iar Rusia a continuat să bombardeze porturile ucrainene chiar și după acordul privind exportul de cereale, mediat de ONU și Turcia și abandonat în 2023. Ambele tabere bruiază frecvent sistemele de navigație prin satelit ale navelor.

Din această vară însă, atacurile reciproce asupra navelor și porturilor au atins cel mai înalt nivel. "E cu totul altă situație. Urmăresc de ani de zile efectele războiului asupra transportului maritim și n-am mai văzut așa ceva", spune Bridget Diakun, de la Lloyd’s List Intelligence.

Între iulie și septembrie au fost lovite circa 387 de nave, de peste cinci ori mai multe decât în trimestrul anterior.

Escaladarea a pornit în parte de la campania ucraineană cu drone împotriva navelor rusești. Inițial, scopul era oprirea livrărilor de motorină din Crimeea, dar atacurile s-au extins rapid în Strâmtoarea Kerci, între Marea Azov și Marea Neagră. În septembrie, comandantul forțelor ucrainene de drone, Robert Brovdi, a declarat că au fost lovite peste 300 de nave rusești în 11 săptămâni, inclusiv petroliere sancționate și nave cu cereale.

Rusia a răspuns intensificând atacurile asupra navelor care intră în porturile ucrainene, chiar și după ce loviturile Kievului s-au rărit. Potrivit Ambrey, în ultimele 45 de zile, aproximativ 90% dintre atacurile asupra navelor au fost ale Rusiei.

Efectele se văd în porturile din zona Odesei. Luna trecută au intrat aici mai puțin de 10 nave, față de aproximativ 400 în iulie, potrivit operatorului portuar TIS.

Atacurile au devenit și mai letale pentru echipaje. Dacă înainte Ucraina viza instalațiile de încărcare, motorul sau cârma, acum, la fel ca Rusia, lovește puntea de comandă și cabinele echipajului, explică Tomas Alexa, analist la Ambrey.

Nici zonele lovite nu mai sunt limitate. "Este un război fără limite, care va afecta toate țările de la Marea Neagră", spune Andrii Klimenko, șeful Institutului de Studii Strategice al Mării Negre.

În septembrie, organismul care stabilește zonele de risc de război pentru asigurări a extins nivelul maxim de risc la aproape întreaga Mare Neagră, cu excepția apelor teritoriale ale României, Bulgariei și Turciei. Acum, după ce și aceste ape au devenit ținte, chiar și cele mai îndrăznețe companii își reconsideră prezența în zona Sulina și în largul Bulgariei.

Asigurarea de război poate ajunge la 15% din valoarea navei, aproape dublu față de Golf, au declarat asigurătorii

De aceea, armatorii folosesc nave tot mai vechi, mai ieftin de asigurat. Unele au chiar 50 de ani și nu au unde altundeva să navigheze, pentru că ar risca să fie reținute în porturile europene, explică Deha Aydin, consultant maritim turc.

Multe dintre aceste nave funcționează în afara contractelor sindicale, iar marinarii sunt la mâna armatorilor. Potrivit Federației Internaționale a Lucrătorilor din Transporturi (ITF), unii marinari care au vrut să plece după ce au intrat în Marea Neagră au fost amenințați că vor trebui să plătească despăgubiri dacă își rup contractul.

Majoritatea marinarilor din regiune vin din țări precum Siria, Egipt, Azerbaidjan sau Benin, "pentru că sunt mai disperați să accepte banii", spune secretarul general al ITF, Stephen Cotton. Contractele unor marinari sirieni, văzute de Financial Times, prevăd salarii de doar 800 de dolari pe lună, dublate pentru fiecare zi petrecută în zona de război. Un contract prevede că, în caz de deces, familia primește între 25.000 și 50.000 de dolari, în funcție de grad.

40 de dolari în plus pe zi pentru zona de război

Mahfuzul Islam Plabon, marinar din Bangladesh, se afla acum un an pe un petrolier lovit de o dronă navală ucraineană în drum spre portul rusesc Novorossiisk. Nava a luat foc, pluta de salvare a ars, iar echipajul a așteptat trei ore la prova până la sosirea pazei de coastă turce. Plabon, unul dintre puținii marinari care acceptă să vorbească de teama listelor negre ale armatorilor, primea 40 de dolari în plus pe zi pentru zona de război. Spune că nu se va mai întoarce niciodată în Marea Neagră, "indiferent câți bani mi-ar oferi".

Cum echipajele sunt tot mai greu de găsit, marinarii cu experiență devin esențiali. În apele minate, cu semnalul de satelit bruiat, căpitanii sunt nevoiți să navigheze după hărți pe hârtie, explică Alexa.

Ministrul ucrainean al Agriculturii, Taras Visoțki, spune că echipajele "se tem cu adevărat". Ucraina a mutat o parte din exporturi prin porturile mai mici de la Dunăre, dar acestea nu pot fi folosite la capacitate maximă, pentru că sunt atacate constant.

Rusia își trimite cerealele pe rute mult mai scumpe, prin Marea Baltică și prin Vladivostok

În septembrie, din porturile de la Marea Neagră și Marea Azov s-au încărcat doar 201.000 de tone, de șase ori mai puțin decât în luna anterioară. Moscova își protejează acum petrolierele cu plase anti-dronă și folosește tehnici de falsificare a semnalului GPS.

Efectele se simt și dincolo de cele două țări. În august, exporturile agricole pe mare ale Ucrainei au scăzut la 1,4 milioane de tone, cu circa 75% sub nivelul de dinainte de război.

"Cel mai mare risc nu sunt întârzierile de azi, ci câmpurile de la primăvară", avertizează Andrii Verevskii, președintele Kernel, mare exportator ucrainean de ulei de floarea-soarelui. "Din exporturi se plătesc combustibilul, semințele și îngrășămintele. Dacă porturile sunt blocate și transportul costă prea mult, fermierii mici și mijlocii nu vor avea bani să însămânțeze."

Țări îndepărtate, din Africa de Vest până în Indonezia, vor trebui să caute alți furnizori. Potrivit unui director al unei companii internaționale de cereale, Indonezia, care a cumpărat din Rusia o mare parte din cerealele pentru următoarele trei-patru luni, se orientează deja spre Australia, de teamă că livrările rusești nu vor mai ajunge.

Andrii Klimenko crede că situația se va agrava dacă NATO nu intervine, ceea ce este foarte puțin probabil, deși Parlamentul European a cerut o misiune navală a UE în Marea Neagră.

"E naiv să sperăm acum la un armistițiu în Marea Neagră. Din păcate, războiul nu doar că va continua, ci se va extinde", spune el. Acum că ambele tabere au înțeles cât de eficientă este blocarea rutelor maritime, va fi greu de oprit: "E ca și cum ai încerca să bagi pasta de dinți înapoi în tub. Nu se poate."

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole