Antena 3 CNN Actualitate Italia lasă barurile şi şcolile deschise, dar închide teatrele şi sălile de sport

Italia lasă barurile şi şcolile deschise, dar închide teatrele şi sălile de sport

Premierul italian Giuseppe Conte a autorizat noi interdicţii care vor intra în vigoare luni şi care obligă la închiderea teatrelor, cinematografelor, piscinelor, sălilor de sport şi de concert.

de Adrian Iclozan    |   

În schimb, afacerile din HoReCa, inclusiv barurile, restaurantele şi cofetăriile, rămân deschise, dar nu vor mai servi publicul 18 decât cu produse pentru acasă.

Noile interdicţii, dispuse duminică, rămân în vigoare cel puţin până pe 24 noiembrie. 

Este al treilea decret cu restricţii semnat în ultimele 10 zile de premierul Italiei, ţară afectată sever de pandemie şi care a înregistrat aproape 20.000 de noi cazuri de infectare cu COVID în ultimele 24 de ore şi 151 de decese.

Restricţiile mai prevăd că italienii se vor putea deplasa, de luni, în grupuri de maxim patru persoane.

Italia lasă deschise şcolile gimnaziale şi impune prag la cursurile din licee şi universităţi

În aceleaşi condiţii se găsesc şi nunţile şi înmormântările ceremoniale care sunt, momentan, suspendate.

În schimb, şcolile rămân deschide şi se vor desfăşura în sistem prezenţial.

Liceele şi universităţile vor putea desfăşura cursuri faţă în faţă, în limita unei capacităţi de maximum 25%.

Subiecte în articol: Italia HoReCa restricţii COVID-19
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. Ce trebuie să faci astăzi