Antena 3 CNN Politică Kelemen Hunor și Peter Magyar vor discuta, marți, la Budapesta. E prima întâlnire între liderii politici de la alegerile din Ungaria

Kelemen Hunor și Peter Magyar vor discuta, marți, la Budapesta. E prima întâlnire între liderii politici de la alegerile din Ungaria

A.O.
2 minute de citit Publicat la 13:48 21 Apr 2026 Modificat la 13:48 21 Apr 2026
Peter Magyar și Kelemen Hunor. Foto: colaj Getty Images/Agerpres

Peter Magyar, președintele Tisza și câștigătorul alegerilor parlamentare din Ungaria, se va întâlni marți, la Budapesta, cu președintele UDMR Kelemen Hunor. Viitorul premier maghiar a anunțat că va discuta cu Kelemen Hunor în biroul său. Întâlnirea dintre cei doi lideri politici a fost anunțată încă de săptămâna trecută, după ce Kelemen Hunor l-a sunat pe Magyar să îl felicite pentru victoria obținută. 

„Pe președintele RMDSZ (UDMR) îl voi primi astăzi în biroul meu. (...) Astăzi am discutat la telefon cu zece șefi de stat și de guvern, inclusiv slovacul Robert Fico, Pedro Sánchez, prim-ministrul spaniol, și președintele sârb Aleksandar Vucic. Între timp, continui negocierile privind formarea guvernului”, a anunțat Peter Magyar într-o postare pe rețelele sociale. 

Peter Magyar și Kelemen Hunor au vorbit la telefon săptămâna trecută, luni, când au stabilit să aibă discuții și față în față la Budapesta.

Imediat după victoria sa în alegerile parlamentare din Ungaria, Peter Magyar a fost întrebat cum comentează faptul că UDMR l-a susținut pe contracandidatul său, Viktor Orban, în campania electorală. Liderul Tisza a spus că maghiarii din Transilvania au fost „induși în eroare”. 

„Aceeași propagandă a funcționat și acolo, în România, așa cum a funcționat și aici. A fost finanțată din banii plătitorilor de taxe. Este aceeași propagandă. Au mințit de dimineață până seara. Și despre mine, inclusiv.  Eu îi voi susține pe maghiarii din România în orice fel posibil. I-am vizitat de multe ori. Am rude și prieteni de familie care locuiesc în Transilvania. Dar Viktor Orban a mințit de-a lungul campaniei în legătură cu mine, alături de Kelemen Hunor. Facem parte din același partid european, PPE, dar au participat la această campanie de minciuni și de inducere în eroare. Cred că nu a fost corect”, a spus Magyar. 

Totuși, Magyar a subliniat că îi va transmite lui Kelemen Hunor că „nu îi poartă pică” și a spus că va colabora cu orice organizație a maghiarilor care locuiesc peste hotare. A denunțat însă susținerea lui Viktor Orban pentru George Simion în timpul campaniei prezidențiale din România. 

La rândul său, Kelemen Hunor a declarat că nici el și nici alți lideri ai UDMR care l-au susținut pe Viktor Orban nu au niciun motiv „să își toarne cenușă în cap”. 

„Nu avem niciun motiv să ne turnăm cenușă în cap. Politica națională pe care Fidesz a implementat-o în ultimul deceniu și jumătate, al cărei conținut simbolic a fost mult mai important decât partea sa materială, a stârnit simpatie și identificare în rândul marelui număr de maghiari transilvăneni. UDMR a făcut ceea ce a făcut și a spus în concordanță cu marea majoritate a maghiarilor transilvăneni”, a spus președintele UDMR. 

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că votul dat duminică la alegerile parlamentare din Ungaria, câștigate de partidul Tisza, condus de Peter Magyar, „deschide o nouă eră în politica maghiară”. Hunor a adăugat că decizia UDMR de a sprijini partidul Fidesz și pe premierul Viktor Orban a fost „logică și de înțeles”. 

Kelemen Hunor a adăugat că Peter Magyar și liderii Tisza - partid care a obținut două treimi din numărul de mandate din parlamentul de la Budapesta, au o responsabilitate față de minoritatea maghiară din România. 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole