Antena 3 CNN Actualitate MAI, primele măsuri după tragedia din Caracal. Cinci ofițeri și trei agenți, cercetați pentru modul în care s-a desfășurat intervenția

MAI, primele măsuri după tragedia din Caracal. Cinci ofițeri și trei agenți, cercetați pentru modul în care s-a desfășurat intervenția

Ministrul de Interne dispune primele măsuri în ancheta de după tragedia din Caracal. A dispus cercetarea prealabilă față de cinci ofițeri și trei agenți în legătură cu modul în care au funcționat lucrurile la Caracal. 

"Pe parcursul verificărilor Corpului de control al ministrului, au rezultat mai multe deficienţe, inclusiv pe linia exercitării actului managerial la nivelul conducerii IPJ Olt, care denotă o lipsă de implicare din partea factorilor de conducere ai inspectoratului în coordonarea efectivelor din subordine", precizează MAI.

Ministrul Nicolae Moga a informat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal pentru a analiza această situație. 

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal a fost blocată situația în ceaa ce o privește pe Alexandra. Practic s-a stat în fața unei porți mai multe ore pentru că așa a decis procurorul, deși copila spusese că a fost violată și că se afla în pericol. 

 

Subiecte în articol: tragedia MAI
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște