Antena 3 CNN Actualitate Educație Ministrul Educației: „Când am văzut competenţele adulţilor, mi-am dat seama că este un risc de securitate naţională”

Ministrul Educației: „Când am văzut competenţele adulţilor, mi-am dat seama că este un risc de securitate naţională”

R.M.
2 minute de citit Publicat la 17:22 11 Feb 2025 Modificat la 17:22 11 Feb 2025
Daniel David susține că rezultatele mai slabe decât cele obţinute de elevii de clasele a opta care participă la testele PISA sunt înregistrate în ciclul liceal / Sursa Foto: Hepta

Daniel David, ministrul Educației, a declarat marți, în cadrul unei dezbateri care are ca temă viitoarele planuri-cadru pentru învăţământul liceal, că rezultatele mai slabe decât cele obţinute de elevii de clasele a opta care participă la testele PISA sunt înregistrate în ciclul liceal. „Când am văzut competenţele adulţilor, mi-am dat seama că este un risc de securitate naţională. Nu mai putem continua aşa”, a adăugat acesta.

Ministrul Educației susține că „avem manuale din 2004, conţinuturi din 2004”, iar „scopul este să avem grijă ca educaţia să nu devină un risc pentru naţiune, ci să devină o oportunitate.”

„Cred că cu toţii avem un scop şi scopul acela este să avem grijă ca educaţia să nu devină un risc pentru naţiune, ci să devină o oportunitate. Ca să fu cinstit, nu m-am simţit foarte confortabil că la început de mandat trebuie să încep cu discuţia despre planurile-cadru, toată lumea ştie că e moment de scandal.

Pe de altă parte, ca ministru, sunt responsabil de acest domeniu şi, deşi nu am fost bucuros absolut deloc, presiunea curriculară cu toţii o ştim: avem manuale din 2004, conţinuturi din 2004, ultimul strigăt ar fi fost 2021, atunci trebuia să facem acest lucru.

Doi: presiunea legală, legea ne obligă să regândim planurile-cadru şi în conexiune cu bacalaureatul şi cu alte modificări care au apărut acolo”, a afirmat ministrul Educaţiei şi Cercetării, în cadrul dezbaterii.

Daniel David: „Cu toţii ştim că zona de alfabetizare ştiinţifică nu arată bine în ţară”

Daniel David a mai subliniat că nu trebuie să „transformăm copiii în hamali care să poarte cursuri peste cursuri, ore peste ore, discipline peste discipline.” 

„Să nu ne transformăm copiii în hamali care să poarte cursuri peste cursuri, ore peste ore, discipline peste discipline. E foarte important, şi acesta este un argument, pentru mine, moral, psihologic. Şi trei: un argument mai grav: cu toţii ştim că zona de alfabetizare ştiinţifică nu arată bine în ţară.  Cu toţii ştiam de PISA, ştiam de TIMSS, adică clasele a opta, 15 ani, avem rezultate la liceu care arată mai rău decât ce se întâmplă acolo.

De aceea să ştiţi că eu m-am gândit de multe ori până când am spus că nu e prea uşor când un ministru vorbeşte de risc de securitate naţională pentru un domeniu, e o chestie importantă, am stat şi m-am gândit mult dacă să spun asta în spaţiul public dar când am văzut ultimele analize legate de numeraţia, literaţia, la nivel liceu, când am văzut competenţele adulţilor, mi-am dat seama că este un risc de securitate naţională. Nu mai putem continua aşa!”, a adăugat Daniel David.

Ministrul spune că planurile cadru vor fi adoptate numai într-o „variantă larg îmbrăţişată de sistem”.

„Problema nu este legată de numărul de ore. Dați-mi modele bune și adăugați câte ore vreți ca acel model să funcționeze. Dar avem nevoie de alte modele. Când ştiu cât de prost merg lucrurile şi aud că nu trebuie să schimbăm, nu modificăm, nu este în regulă!”, le-a transmis ministrul participanţilor la dezbaterea publică.

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole