Un culturist a murit după ce s-a prăbușit pe scenă, în timpul unui concurs, cu o zi înainte să împlinească 34 de ani
Publicat acum 1 ora si 32 minute
Un mister vechi de peste un secol, legat de un sarcofag roman descoperit în incinta Abației Westminster din Londra, a fost, în sfârșit, elucidat, spun arheologii. Aceștia spun că au stabilit cui îi aparține scheletul găsit în interiorul acestuia. Datarea cu radiocarbon a oaselor, inscripțiile și simbolurile creștine de pe sarcofag au oferit indicii esențiale pentru identificarea bărbatului, ale cărui rămășițe au fost descoperite în secolul al XIX-lea, potrivit The Guardian.
Povestea are toate ingredientele unui mister înfiorător: scheletul unui bărbat necunoscut, descoperit într-un sarcofag roman de pe terenul Abației Westminster.
Acum, un expert afirmă că a rezolvat vechea enigmă privind identitatea acestuia, sugerând că rămășițele ar aparține unui abate medieval.
Descoperit pentru prima dată în 1820, sarcofagul din calcar a fost excavat oficial în 1869, dintr-o zonă care astăzi este acoperită cu iarbă, de-a lungul laturii nordice a bisericii. În trecut, locul făcea parte însă din curtea unei sacristii construite de Henric al III-lea. Descoperirea a dat naștere unui mister: cui îi aparțineau rămășițele din interior?
Deși sarcofagul datează din perioada romană târzie și poartă o inscripție în limba latină dedicată unui anume Valerius Amandinus, precum și un decor roman pe una dintre laturi, săpăturile ulterioare din zonă nu au scos la iveală niciun artefact roman.
„Acela nu era locul în care fusese înmormântat inițial”, a declarat profesorul Warwick Rodwell, arheolog consultant la Abația Westminster. El a precizat că sarcofagul se afla, cel mai probabil, la origine, într-o nișă din peretele unui mausoleu și că Valerius Amandinus era un om înstărit.
Mai mult, capacul sarcofagului din secolul al IV-lea era decorat cu o cruce mare, sculptată, despre care s-a demonstrat ulterior că reprezenta o modificare adusă capacului original. „Crucea se întinde pe toată lungimea și lățimea capacului și aparține unui tip foarte specific de cruce anglo-saxonă târzie”, a explicat Rodwell.
Într-un articol publicat în Journal of the British Archaeological Association (Revista Asociației Britanice de Arheologie), Rodwell descrie nu doar informațiile cunoscute anterior despre sarcofag, ci prezintă și rezultatele unei investigații mai recente, desfășurate în 2018, în cadrul unui proiect care prevedea expunerea sarcofagului în Galeriile Jubileului de Diamant al Reginei.
În cadrul acestei lucrări, sarcofagul a fost transportat într-un laborator, iar capacul a fost îndepărtat. „Și acolo, în interior, se afla scheletul”, a spus Rodwell.
Descoperirea a fost oarecum surprinzătoare, întrucât documentele scrise sugerau că scheletul se pierduse. Cu toate acestea, Rodwell a afirmat că oasele corespundeau celor reprezentate în desenele din secolul al XIX-lea. O analiză ulterioară a indicat că rămășițele aparțineau unui bărbat cu o înălțime de aproximativ 1,75 metri, care avea între 35 și 49 de ani.
Într-o nouă răsturnare de situație, după curățarea interiorului sarcofagului, experții au descoperit pe fundul acestuia conturul dreptunghiular al unei zone acoperite cu o substanță albă. Potrivit lui Rodwell, acest lucru sugerează că trupul fusese acoperit cu var pulverizat înainte de a fi așezat într-un sicriu de lemn, introdus apoi în sarcofag.
Un indiciu esențial a venit din datarea cu radiocarbon a oaselor, care a sugerat că acestea provin de la sfârșitul secolului al X-lea sau de la începutul secolului al XI-lea. Acum, Rodwell afirmă că a găsit răspunsul la întrebarea privind identitatea bărbatului decedat, considerând că acesta a fost, cel mai probabil, un abate medieval.
„Nimeni cu un rang inferior nu ar fi fost înmormântat într-un asemenea obiect”, a declarat el, adăugând că și capacul oferă un indiciu. „Crucea latină indică, din nou, o personalitate ecleziastică de rang înalt”.
Potrivit lui Rodwell, există doi abați care corespund acestei descrieri: Ælfwig, care a murit în jurul anului 1020, și Wulfnoth, care a murit în jurul anului 1049. Rodwell consideră că Ælfwig este candidatul cel mai probabil, menționând că acesta era deja călugăr la Westminster când a murit abatele care îl precedase și că a ocupat funcția timp de aproximativ 27 de ani.
Rodwell a sugerat că sarcofagul reutilizat a fost probabil înmormântat în brațul estic al bisericii abației, capacul fiind folosit ca lespede de pardoseală. Ulterior, în timpul lucrărilor de construcție întreprinse de Henric al III-lea, sarcofagul ar fi fost scos din pământ și reînhumat în alt loc.
„Așa se întâmplă în atât de multe situații din arheologie”, a spus Rodwell. „Lucrurile sunt mult mai complicate decât par la prima vedere”.