Antena 3 CNN Politică Nicușor Dan a vorbit despre educația financiară, la ASE: „Lipsa de cunoștințe a dus la decizii nesănătoase pentru economia României”

Nicușor Dan a vorbit despre educația financiară, la ASE: „Lipsa de cunoștințe a dus la decizii nesănătoase pentru economia României”

Andrei Paraschiv
1 minut de citit Publicat la 11:34 20 Apr 2026 Modificat la 11:34 20 Apr 2026
Președintele României, Nicușor Dan. Foto: Captură Antena 3 CNN

Președintele României, Nicușor Dan, a fost prezent luni la Academia de Studii Economice (ASE) din București, unde a vorbit despre importanța educației financiare. El a spus că aceasta este foarte importantă, subliniind că „am văzut exemple în care lipsa de cunoștințe financiare în societate a dus politicienii la decizii nesănătoase pentru economia României”.

„Subiectul educației financiare este foarte important. Este important ca un tânăr care iese din școală să cunoască ecosistemul financiar care îl înconjoară, cum se poate investi, cum să ia un credit. Sunt chestiuni elementare, fără de care, în secolul XXI, ești lipsit de abilități esențiale.

Să ne uităm și la zona socială: există o corelație între prosperitatea țării și nivelul de educație financiară. De ce se întâmplă asta? Când ai niște oameni care au educație financiară, vor influența politicile publice. Politicienii se uită la ce gândesc oamenii și, în funcție de asta, merg într-o parte sau alta cu politicile publice.

Din păcate, am văzut exemple în care lipsa de cunoștințe financiare în societate a dus politicienii la decizii nesănătoase pentru economia României”, a spus Nicușor Dan.

El a subliniat că „noi trăim un război informațional”, făcând referire la informațiile false de pe internet. 

„O societate cu educație financiară sănătoasă va avea mai mult antreprenoriat, iar fără antreprenoriat economia scârțâie. O societate cu educație financiară sănătoasă va avea, și aceasta este una dintre problemele din România, nu are suficient capital, un apetit de a direcționa capitalul către zona privată, acolo unde este nevoie.

Noi trăim un război informațional, este o certitudine. Îl vedem la toate nivelurile, precum reclame false pe internet pentru investiți. Cine are educație financiară va ști că nu există profit de 300% și acesta este doar un aspect al războiului informațional și al dezinformării”, a mai spus șeful statului.

El a mai spus și faptul că „este nevoie de oameni care au credibilitate profesională să intre și să demaste impostura”

„Este nevoie, inclusiv în zone în care, de principiu, un profesionist nu are ce să caute, de exemplu TikTok, este nevoie de oameni care au credibilitate profesională să intre și să demaste impostura. Altfel, o parte importantă din societatea noastră se duce într-o direcție periculoasă”, a adăugat Președintele României.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole