Antena 3 CNN Politică Nicușor Dan: Oamenii din CSM au fost aleși. E ca-n politică. Sunt probleme, dar în Justiție, când afirmi ceva, trebuie să dovedești

Nicușor Dan: Oamenii din CSM au fost aleși. E ca-n politică. Sunt probleme, dar în Justiție, când afirmi ceva, trebuie să dovedești

A.O.
2 minute de citit Publicat la 00:33 17 Dec 2025 Modificat la 09:00 17 Dec 2025

Președintele Nicușor Dan le-a spus românilor, care l-au așteptat în fața Ambasadei României de la Londra și l-au întrebat dacă vor fi modificate legile justiției pentru a îndrepta neregulile din sistem, că schimbarea nu ține doar de legi, ci de „corpul profesional”. Nicușor Dan a atras atenția că membrii CSM sunt aleși de colegii lor și s-a întrebat de ce magistrații ieșiți la pensie, care acum reclamă abuzuri, nu și-au căutat dreptatea în instanțe. Șeful statului i-a îndemnat, de asemenea, pe oameni să-și tempereze așteptările, căci este un proces de durată, iar la discuții el a invitat ambele părți să-și susțină punctul de vedere. „În justiție când afirmi niște lucruri trebuie să le și dovedești”, a spus președintele. 

„Sunt de acord cu faptul că prin concursuri, din cauză că sunt bazate numai pe niște lucrări și un interviu subiectiv,  se întâmplă ca oamenii buni să nu promoveze. Avem niște probleme în sistemul de justiție. Dar în justiție când afirmi niște lucruri trebuie să le și dovedești”, le-a spus Nicușor Dan românilor care l-au așteptat la Ambasada României de la Londra. 

Șeful statului a spus că în urmă cu 20 de ani el a dat prima dată „sistemul” în judecată și s-a întrebat de ce magistrații care acum reclamă abuzuri nu au făcut acest lucru. 

„Acum 20 de ani eram cercetător la Institutul de Matematică și mă preocupa urbanismul în București și am avut curajul să dau sistemul în judecată. De ce niște oameni, magistrați, care au ieșit la pensie, care își permit și care au toate instrumentele justișiei, de ce nu au făcut asta? Să facă asta”, a spus președintele. 

Întrebat dacă legile justiției vor fi corectate pentru a repara anumite nereguli, Nicușor Dan a răspuns: „Nu este o chestiune numai de lege, este şi de corp profesional. Oamenii ăştia din CSM au fost aleşi de colegii lor. A fost o campanie electroală în interior. E ca în politică: unii şi-au făcut campanie şi au fost aleşi, alţii, care poate erau mai buni, nu şi-au făcut campanie”. 

Nicușor Dan s-a întrebat de ce, atunci când Lia Savonea a candidat pentru funcția de președinte al ICCJ, nu a avut contracandidat.

„Că s-a organizat cu 3 luni înainte sau după, într-adevăr a fost o ilegalitate, dar întrebarea este de ce nu a avut doamna Savonea contracandidat?”, a spus Nicușor Dan. 

Acesta a adăugat că la dezbaterea de la Cotroceni va da „microfon tuturor celor care reclamă abuzuri, după care vom da microfon și celor care se apără. Și vom avea o dezbatere”.  A avertizat însă că procesul este unul de durată, iar oamenii trebuie să își tempereze așteptările. 

Președintele României i-a îndemnat totuși pe oameni să fie optimiști în viitorul României și să aibă încredere că va fi combătută corupția. 

„Dacă comparați România cu ce a fost acum 20 de ani e mult mai bine. Dacă nu se fura era mai bine. (...) Uitați-vă la guvernul ăsta, nu e nimeni suspectat de nicio șmecherie. Nimeni”, a spus Nicușor Dan. 

Când i s-a atras atenția că numele ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, apare în documentarul „Justiția capturată”, realizat de Recorder, Nicușor Dan a subliniat nu este suspect de nimic în acest mandat. Cătălin Predoiu a ocupat anterior funcția de ministru al Justiției. 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole