Antena 3 CNN › Externe › O instanță din Germania a decis că Google nu are dreptul să publice imagini din satelit ale caselor, fără acordul proprietarilor

O instanță din Germania a decis că Google nu are dreptul să publice imagini din satelit ale caselor, fără acordul proprietarilor

M.L.
1 minut de citit Publicat la 17:53 20 Oct 2026 Modificat la 17:56 20 Oct 2026
Astfel, „spațiul personal al reclamantului se extinde pe întreaga parcelă a casei”, a decis instanța din Germania. Imagine de arhivă cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images

Un tribunal din Germania a decis că Google „spionează” oamenii și nu are dreptul să publice informații despre proprietățile acestora, pe site-urile care prezintă imagni din satelit Maps și Earth, informează Deutsche Welle (DW).

Astfel, o instanță judecătorească din landul Hessa, Germania, a decis în favoarea unui bărbat din Frankfurt, care a dat în judecată gigantul tehnologic american Google, pentru publicarea de imagini pe Google Earth și Google Maps, despre care bărbatul a susținut că i-au invadat intimitatea.

Bărbatul ceruse inițial ca imaginile casei și proprietății sale din Frankfurt să fie șterse de pe site-ul Street View al Google, precum și de pe aplicația Apple Look Around.

Instanța germană a constatat că drepturile la intimitate au fost încălcate în acest caz, prin publicarea pe Google Earth a imaginilor din satelit care prezentau proprietatea bărbatului.

„Nimeni nu trebuie să accepte publicarea la nivel mondial a imaginilor aeriene ale proprietății lor, fără consimțământul lor, cel puțin când este vorba despre zonele unei proprietăți ascunse de privirile publicului”, se arată în decizia instanței.

Astfel, „spațiul personal al reclamantului se extinde pe întreaga parcelă a casei. Singurele date care pot fi deduse aici sunt personale, oferind indicii despre stilul de viață privat, cum ar fi dimensiunea și designul proprietății. Dincolo de asta, sunt expuse și eventualele puncte slabe ale perimetrului de securitate al proprietății”, se mai arată în motivarea tribunalului german.

Instanța a mai acuzat Google că a obținut imaginile prin „spionaj”, deoarece nu a notificat proprietarii că proprietățile acestora vor fi filmate. Tribunal a constatat, de asemenea, că deși Google spune că contribuie la democratizarea cunoașterii, totuși nu are dreptul să invoce libertatea informației pentru a justifica invadarea spațiilor private. Decizia instanței nu e definitivă.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole