Este alertă în Sinaia, după ce un urs a fost văzut vineri, înainte de ora prânzului, plimbându-se pe unele străzi ale oraşului. Autorităţile din judeţul Prahova au emis mesaj RO-Alert, care a fost transmis locuitorilor şi turiştilor aflaţi în staţiunea montală. În plus, în locul în care a fost observat animalul a fost trimisă, preventiv, o ambulanţă SMURD, potrivit Agerpres.
Conform oficialilor din cadrul Inspectoratului pentru situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, un urs şi-a făcut apariţia, vineri dimineaţă, pe strada Victoriei din staţiunea Sinaia.
Pentru a evita orice incident, autorităţile au emis mesaj RO-Alert către localnici şi turişti, recomandându-le acestora să se adăpostească, iar dacă văd animalul să nu se apropie de el, să nu îl hrănească şi să nu încerce să îl filmeze ori fotografieze.
Acest incident vine la doar câteva zile după ce un motociclist, cetăţean străin, a fost muşcat de un urs pe Transfăgărăşan, în zona Valea lui Stan din judeţul Argeş.
Poliţiştii au stabilit că incidentul a avut loc atunci când motociclistul era oprit din coloană din cauza aglomeraţiei, iar animalul, aflat pe marginea drumului, l-a muşcat de gambă.
"Din verificările preliminare efectuate, s-a stabilit că un bărbat de 73 de ani, cetăţean străin, în timp ce se deplasa cu motocicleta pe direcţia Baraj Vidraru – Curtea de Argeş, a oprit pe partea carosabilă, în coloană, din cauza traficului aglomerat.
În acel moment, un urs aflat pe marginea drumului l-ar fi muşcat de gamba piciorului drept", au declarat reprezentanţii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Albeştii de Argeş.