Antena 3 CNN › Actualitate › Social › Performanța tinerilor români, analizată într-un studiu. Care sunt cele 12 competențe ale excelenței

Performanța tinerilor români, analizată într-un studiu. Care sunt cele 12 competențe ale excelenței

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 15:59 10 Noi 2026 Modificat la 15:59 10 Noi 2026
Tinerii au fost premiați de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Foto: Antena 3 CNN

Ce au în comun tinerii care fac performanță? Un studiu prezentat la Conferința HEART, de la Cluj-Napoca, a identificat 12 competențe ale excelenței, printre care reziliența și adaptabilitatea. Evenimentul a adus împreună medici, cercetători, studenți și pacienți. Tinerii care au făcut primii pași în cercetarea medicală au fost premiați de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, partener științific al conferinței.

O sută de tineri din campaniile anuale ale Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României au contribuit la studiul „Tiparul neurocognitiv al excelenței românești”. Realizată de Senatul Științific al Fundației, cercetarea a identificat 12 competențe. La Cluj-Napoca, discuția a fost despre felul în care acestea se manifestă în viața de zi cu zi.

„Noi am vrut să trecem un pic mai departe de IQ și de teste standardizate și să vedem care sunt competențele lor în viață. Și am găsit un set important și de competențe socio-emoționale, cum ar fi reziliența, adaptabilitatea, faptul că nu motivația este cel mai înalt factor al lor, adică nu sunt motivați în toate direcțiile vieții ca să își piardă focusul, ci știu să își adapteze motivația acolo unde e nevoie, când este nevoie”, a declarat Gabriela Maalouf, psiholog și expert educațional FDVDR.

Cercetarea a atras și atenția lui Gary Hartstein, fost medic în Formula 1. Experiența lucrului cu piloți de elită l-a făcut să se întrebe cât de potrivite sunt testele standardizate pentru evaluarea unor oameni cu abilități excepționale în domeniul lor.

„De fapt, prin această cercetare, stabiliți cum se manifestă expertiza în diverse domenii, din punct de vedere funcțional și anatomic. Iar acest lucru este absolut fascinant”, susține el.

Senatul Științific al Fundației a premiat și tineri cercetători din domeniul medical. Printre cei premiați se află Smaranda Gurguț, studentă în anul al patrulea la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași. Proiectul ei este din ginecologie, domeniul în care vrea să își continue pregătirea.

„A fost o victorie foarte neașteptată. Cumva am reușit să mă mobilizez și să-mi prezint munca într-un fel încât să fie apreciată de juriu și chiar sunt foarte încântată de acest lucru”, a povestit tânăra.

Pentru organizatori, competiția științifică a avut și un scop de formare: să le ofere studenților ocazia să își prezinte ideile și să își susțină munca în fața comunității medicale.

„Ne-am dorit ca Scientific Competition să fie mai mult decât o simplă competiție științifică. Ne-am dorit să creăm un spațiu în care tinerii studenți la medicină, pasionați de cercetare, să aibă loc să-și prezinte ideile, să-și susțină munca și să facă primii pași în lumea cercetării”, a concluzionat Viviana Sîrb, organizator HEART 2026.

A douăsprezecea ediție a Conferinței HEART s-a desfășurat între 5 și 8 noiembrie, la Cluj-Napoca. Discuțiile au urmărit legătura dintre cercetare, practica medicală și empatia față de pacient.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole