Epava navei "Western Reserve" a fost descoperită după 132 de ani de când s-a scufundat în Lacul Superior, în timpul unei excursii de familie. 28 de oameni se aflau la bordul vasului în ziua tragediei şi doar unul dintre ei a supravieţuit. Proprietarul său, miliardarul din domeniul transporturilor, căpitanul Peter G. Minch, își luase familia într-o croazieră şi îşi propusese să traverseze apele Lacului Huron, iar destinaţia finală ar fi trebuit să fie oraşul Two Harbors din Minnesota.
Povestea navei blestemate "Western Reserve"
Printre persoanele care erau la bordul navei "Western Reserve" s-au numărat soția căpitanului Peter G. Minch, cei doi copii mici ai cuplului, cumnata și nepoata acestuia, au scris jurnaliştii publicaţiei The Independent.
Potrivit experţilor, nava era una dintre primele vase din oțel complet de pe Marile Lacuri. Ea a fost construită pentru a stabili recorduri în transportul de mărfuri și a fost considerată una dintre cele mai sigure nave ale timpului său. Imaginile cu exteriorul şi interiorul epavei "Western Reserve" sunt impresionante.
Din păcate, vasul "Western Reserve" a cedat în timpul unei furturni violente care s-a abătut în seara de 30 august 1892 asupra Lacului Superior. Căpitanul Peter G. Minch şi membrii echipajului au făcut tot ce le-a stat în putinţă ca să împiedice tragedia.
"Fiecare epavă are propria sa poveste, dar unele sunt pur și simplu mai tragice. Este greu de imaginat că căpitanul Peter G. Minch ar fi putut prevedea vreo problemă când și-a invitat soția, cei doi copii mici și cumnata cu fiica ei la bordul navei «Western Reserve» pentru o croazieră de vară pe lacuri. Asta subliniază cât de periculoase pot fi Marile Lacuri... în orice moment al anului", a declarat directorul executiv al Societății de Istorie a Epavelor din Marile Lacuri, Bruce Lynn, pentru The Independent.
Conform sursei citate, a fost aruncată ancora, în speranţa că ploaia puternică se va opri mai repede. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar nava "Western Reserve" s-a rupt în două în jurul orei 21:00 şi, ulterior, s-a scufundat în apele Lacului Superior, care este cel mai mare lac de apă dulce din lume ca suprafață, și al treilea ca volum, după lacul Baikal și lacul Tanganyika.
Pasagerii și membrii echipajului au reuşit să arunce bărcile de salvare şi să se îmbarce în ele înainte ca vasul uriaş să fie înghiţit de valurile uriaşe, provocate de vântul care suflat cu multă putere. Din nefericire, una dintre bărcile de salvare s-a răsturnat, iar mai mulţi membrii ai echipajului au pierit. Ocupanții celeilalte bărci de salvare au salvat doar doi dintre marinarii care căzuseră în apă.
Supraviețuitorii navei "Western Reserve" au îndurat vântul și întunericul timp de 10 ore, conform The Independent. La un moment dat, în timpul nopţii, o navă cu aburi a trecut pe lângă ei şi, deşi, aceştia au strigat timp de o jumătate de oră, dar strigătele lor de ajutor şi disperare nu au fost auzite.
În dimineaţa următoare, în jurul orei 07:30, pe când familia căpitanului Peter G. Minch şi câţiva marinari se aflau la aproape doi kilometri distanţă de ţărm, barca de salvare s-a răsturnat în valuri. Singurul care a supravieţuit se numeşte Harry W. Stewart din Algonac, Michigan.
Epava navei "Western Reserve", descoperită după 132 de ani de când s-a scufundat în Lacul Superior
Oficialii Societății de Istorie a Epavelor din Marile Lacuri au declarat că epava navei "Western Reserve" a fost găsită de directorul Operațiunilor Maritime, Darryl Ertel, și fratele său, ofiţerul Dan Ertel. Rupt în două, vasul se afla la aproape 200 de metri adâncime în Lacul Superior, au relatat jurnaliştii de la CNN.
Darryl Ertel şi fratele său, Dan, au făcut descoperirea impresionantă din Lacul Superior în timp ce se aflau la bordul vaporului de cercetare "David Boyd". Potrivit CNN, cei doi cercetători au identificat locul în care "se odihnea" epava navei "Western Reserve" în vara lui 2024, după doi ani de căutări, însă, anunţul oficial a fost făcut săptămâna aceasta.
De-a lungul timpului, în apele din Lacurile Mari, în care sunt incluse Lacul Superior, Lacul Michigan, Lacul Huron, Lacul Erie și Lacul Ontario, s-au înregistrat numeroase naufragii din cauza condițiilor meteorologice dure.
Aproape 200 de nave s-au scufundat în Whitefish Bay, același loc unde s-a rupt în două nava "Western Reserve". Unul dintre cele mai cunoscute incidente care s-a petrecut în această zonă a avut loc în 1975, când "SS Edmund Fitzgerald", un cargobot american, a naufragiat. Toate cele 29 de persoane aflate la bord au murit în urma furtunii de pe 10 noiembrie 1975.