Antena 3 CNN Be EU Președinta grupului S&D din Parlamentul European: „Europa nu poate lăsa oamenii să aleagă între căldură și mâncare”

Președinta grupului S&D din Parlamentul European: „Europa nu poate lăsa oamenii să aleagă între căldură și mâncare”

Anamaria Nedelcoff
2 minute de citit Publicat la 10:50 27 Dec 2025 Modificat la 10:50 27 Dec 2025
sursa foto: Facebook / Iratxe García Pérez

Președinta Grupului S&D, europarlamentarul spaniol Iratxe García Pérez, spune, la emisiunea Be EU, că directiva europeană privind salariul minim înseamnă mai mult decât un text legislativ: este garanția că oamenii nu vor mai fi obligați să aleagă între a-și încălzi casa și a pune mâncare pe masă. Ea subliniază că nu este vorba despre același salariu minim peste tot în Europa, ci despre venituri care să acopere nevoile de bază și o viață demnă, într-un context în care extrema dreaptă a contestat directiva, dar justiția europeană a confirmat dreptul UE de a acționa.

Sabina Iosub: Este important să vorbim despre salariul minim, deoarece vă mândriți cu directiva privind salariul minim. Cum se va simți aceasta concret în buzunarul oamenilor?

Iratxe García Pérez: Prin faptul că țările care nu au încă un salariu minim îl vor introduce, iar acesta va acoperi nevoile de bază  ale lucrătorilor. Oamenii nu trebuie să aleagă între a porni încălzirea iarna și a cumpăra alimente.

Astăzi, există familii în Europa care trebuie să aleagă între a se încălzi sau a mânca.

Sabina Iosub: De ce a fost criticată la nivel european această decizie?

Iratxe García Pérez: Deoarece sunt unii care consideră că nu este o competență europeană și că statele membre trebuie să legifereze. Noi nu cerem același salariu minim în toată Europa, pentru că nivelul de trai diferă. Cerem ca salariul minim să acopere nevoile de bază ale tuturor lucrătorilor europeni.

În România, de exemplu, salariile trebuie adaptate pentru a permite acoperirea acestor nevoi. Este adevărat că extrema dreaptă a atacat această directivă în justiția europeană, dar justiția ne-a dat dreptate: Europa poate legifera.

Acum este nevoie ca guvernele să implementeze această realitate și să existe salarii minime decente în toată Europa.

Sabina Iosub: Este vorba despre egalitate pentru toți cetățenii europeni.

Iratxe García Pérez: Exact, egalitate de șanse. Nu același salariu pentru toți, ci salarii care să acopere costul minim al unei vieți decente: încălzire, mâncare, un mic răgaz pentru o cafea sau o ieșire. Europa trebuie să se ocupe de problemele reale ale oamenilor, iar la asta lucrăm noi, socialiștii.

Sabina Iosub: Cu o viață tot mai scumpă pe zi ce trece, ce înseamnă pentru dumneavoastră un salariu minim decent? Ce ar trebui să poată plăti o persoană cu acest venit?

Iratxe García Pérez: Costurile de bază ale vieții: mâncarea, locuința, îmbrăcămintea. Tot ce știm că înseamnă să gestionezi bugetul unei familii.

Când eram mică, părinții mei spuneai uneori că nu ne putem cumpăra anumite lucruri luna aceasta. Vom vedea dacă putem cumpăra luna viitoare. Dar aveam cu toții încălțăminte. Poate nu erau cei mai frumoși pantofi. Nu erau cei care îmi  plăceau mie. Dar aveam pantofi.

Aveam un castron de ciorbă sau o farfurie cu carne, în fiecare seară, și un pahar de lapte la micul dejun. Sunt lucruri de bază, ca să poți trăi cu demnitate. Cred că știm cu toții ce înseamnă o viață demnă. Dacă ai norocul să poți plăti și pentru capricii, e cu atât mai bine. Însă o viață demnă înseamnă să nu existe copii care suferă de foame, copii care merg la școală fără să fi mâncat, copii pentru care masa de la școală este singura masă a zilei. Aceasta este o realitate.

Iratxe García Pérez, una dintre cele mai influente voci ale stângii europene, este europarlamentară din 2004, conduce din 2019 grupul S&D din Parlamentul European, este prim-vicepreședintă a Partidului Socialiștilor Europeni și a fost, între 2014 și 2017, la șefia Comisiei pentru Drepturile Femeilor și Egalitatea de Gen.

Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole