Antena 3 CNN International News Președintele Xi Jinping cere intensificarea propagandei chineze la nivel global

Președintele Xi Jinping cere intensificarea propagandei chineze la nivel global

Alexandra Ionescu
<1 minut de citit Publicat la 11:33 02 Iun 2021 Modificat la 11:33 02 Iun 2021
Sursa foto: Hepta

Vorbind la o reuniune de lucru a Partidului Comunist Chinez, Xi a spus că este crucial pentru ţara sa să-şi amelioreze capacitatea de a-şi propaga mesajele în întreaga lume pentru a prezenta o "Chină adevărată, tridimensională şi complexă".

China trebuie să dezvolte o "voce internaţională" pe măsura forţei sale naţionale şi a statutului său global, a subliniat Xi.

De asemenea, trebuie să intensifice eforturile de propagandă pentru a-i ajuta pe străini să înţeleagă Partidul Comunist Chinez şi felul în care acesta "urmăreşte fericirea poporului chinez".

China are nevoie să creeze o echipă de profesionişti şi să adopte "metode precise de comunicare"! pentru diferite regiuni, a mai spus preşedintele Xi.

Relația Chinei cu presa străină a devenit tot mai tensionată în ultimii ani, unele publicații locale, Global Times, de exemplu, criticând adesea reporteri străini pentru felul nedrept în care relatează despre China.

Mai mulți jurnaliști care lucrează pentru redacții americane au fost expulzați anul trecut, pe măsură ce relațiile dintre cele două părți s-au deteriorat.

De asemenea, China a interzis BBC World News de la difuzare pe rețelele chineze de televiziune în urma relatărilor critice ale canalului britanic cu privire la situația drepturilor omului în regiunea nord-vestică Xinjiang și originile pandemiei de COVID-19.

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole