Antena 3 CNN Externe Mapamond Primarul din Capri le interzice comercianților și celor cu restaurante și baruri să îi abordeze pe turiști pe stradă

Primarul din Capri le interzice comercianților și celor cu restaurante și baruri să îi abordeze pe turiști pe stradă

N.B.
2 minute de citit Publicat la 15:29 16 Iun 2025 Modificat la 15:29 16 Iun 2025
Ordonanţa prevede că este interzis ca agenţii comerciali să se apropie de turiști pentru a le arăta meniuri, broșuri, hărți, fluturași care fac reclamă serviciilor. Sursa foto: Getty Images

Primarul insulei Capri, Paolo Falco a emis o ordonanță care se aplică magazinelor, barurilor şi restaurantelor şi care prevede că este interzis să te apropii de turiști pe stradă şi să îi abordezi pentru a le arăta meniuri, broșuri, hărți, fluturași care fac reclamă serviciilor.

Pedepsele pentru cine încalcă noua regulă sunt amenzile care pot ajunge până la 700 de euro, dar și suspendarea activității comerciale timp de trei zile.

Uniunea Națională a Consumatorilor a aprobat demersul, relatează Ansa. "Gata cu intermedierea agrseviă, cu presiunea asupra consumatorilor și cu ocuparea neregulamentară a spaţiilor publice. Din aceste motive, Uniunea Națională a Consumatorilor din Insula Capri își exprimă sprijinul deplin pentru ordonanța primarului prin care Primăria Capri a pus capăt în sfârșit intermedierii abuzive, publicității itinerante și ocupării improprii a spaţiilor publice de-a lungul străzilor și a piețelor insulei.

Este o decizie așteptată, curajoasă și necesară, care răspunde nevoii concrete de a proteja cetățenii și turiștii de practicile comerciale invazive, adesea implementate de părți neautorizate care acţionează ignorând total regulile, distorsionează concurența și înșală consumatorii. În ultimii ani am asistat la o răspândire necontrolată a unor comportamente care induc în eroare oamenii în alegerile lor, exploatează naivitatea vizitatorilor și compromit demnitatea spațiului public.

Ocuparea ilegală a trotuarelor, scărilor, străzilor pietonale sau a priveliștilor istorice ale insulei pentru a plasa pliante, oferte și promoții improvizate este o ofensă adusă legalității și binelui comun. A venit momentul să spunem gata.".

Prin această ordonanţă, primarul din Capri îşi doreşte să limiteze publicitatea agresivă față de turiști în oraș. Primarul a considerat că "era necesar să se emită o măsură care să identifice comportamentele care trebuie evitate", așa cum se menționează în textul ordonanței. Prevederea interzice, practic, publicitatea pe străzi, oprind turiștii în timp ce aceştia vizitează oraşul.

Capri este una dintre cele mai faimoase destinații turistice din Italia, dar frumuseţea peisajelor unice o face să fie foarte ușor supusă efectelor nocive ale turismului excesiv. Insula are o suprafață de puțin peste 10 kilometri pătrați, dar în 2024 au existat perioade în care s-au înregistrat recorduri de peste 30.000 de turiști într-o singură zi. Cele două municipalități care o împart, Capri și Anacapri, nu depăşesc împreună o populație totală de 15.000 de locuitori.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole