Rusia ar dezvolta în secret un sistem de rachete nucleare amplasate pe fundul mării, capabile să fie activate de la distanță și greu de detectat de NATO, potrivit unei investigații WDR și NDR. Proiectul militar, denumit „Sciții” („Skif”), ar reprezenta o nouă formă de descurajare nucleară și ar putea schimba echilibrul strategic global, în contextul în care Moscova caută alternative mai ieftine și mai greu de neutralizat decât submarinele nucleare, potrivit tagesschau.de.
Orașul Severodvinsk, situat în nord-vestul Rusiei, la Marea Albă, este cunoscut pentru industria construcțiilor navale. Încă din perioada sovietică, aici funcționează mai multe șantiere navale, inclusiv pentru submarine. Tot aici se află și portul de bază al unei nave care, la prima vedere, nu pare neobișnuită. Se numește „Zvezdochka” („Steluța”, în limba rusă), are 96 de metri lungime și aproape 18 metri lățime.
Potrivit informațiilor obținute de WDR și NDR, serviciile secrete occidentale din cadrul NATO monitorizează de ceva timp această navă cu atenție sporită. „Zvezdochka” este o navă specializată, construită pentru armata rusă, capabilă să manipuleze echipamente grele în largul mării cu ajutorul macaralelor și rampelor de încărcare, inclusiv în apele înghețate din nordul Oceanului Arctic.
Reprezentanții serviciilor de informații cred că nava este folosită într-un proiect militar secret rusesc numit „Sciții” („Skif”), care pare desprins dintr-un film James Bond: amplasarea unor rachete nucleare pe fundul mării.
În ultimele luni, WDR și NDR au investigat acest proiect, analizând imagini satelitare, baze de date științifice rusești și documente istorice, dar și discutând cu militari și experți. Concluzia: Rusia ar putea lucra de ani buni la o metodă complet nouă de a poziționa rachete balistice în ocean. În cazul unui conflict, aceste lansatoare ascunse pe fundul mării ar fi extrem de greu de detectat și neutralizat de NATO.
Puține informații oficiale
Despre proiectul militar există foarte puține informații oficiale. Denumirea „Sciții” pare să facă trimitere la vechiul popor al sciților din Asia Centrală. Similar, noua rachetă nucleară rusească „Sarmat” amintește de sarmați, un alt popor războinic din Antichitate.
Atât NATO, cât și Ministerul rus al Apărării au refuzat să comenteze existența proiectului. Ambasada Rusiei la Berlin a transmis că nu deține informații despre subiect.
Helge Adrians, ofițer de marină și cercetător invitat la Institutul German pentru Politică și Securitate (SWP), consideră că Rusia încearcă astfel să devină mai puțin dependentă de platformele extrem de costisitoare, precum submarinele nucleare sau marile crucișătoare.
Prin amplasarea unor silozuri de rachete pe fundul mării, Moscova ar putea menține capacitatea de descurajare nucleară chiar și în perioade cu resurse financiare limitate.
„Poziționarea rachetelor intercontinentale pe fundul oceanului și menținerea lor în stare operațională oferă două avantaje importante”, spune expertul militar. „În primul rând, neutralizarea lor ar fi extrem de dificilă. În al doilea rând, acest sistem ar permite reducerea numărului de submarine și a personalului necesar. Rusia ar putea obține același efect strategic cu costuri mult mai mici.”
Provocări tehnice majore
Adrians subliniază însă că dificultățile tehnice sunt considerabile: curenții marini, colmatarea silozurilor, alimentarea cu energie și transmiterea datelor către rachete sunt probleme complexe, care probabil limitează folosirea pe scară largă a acestei tehnologii.
Potrivit surselor din serviciile occidentale de informații, proiectul presupune amplasarea unor rachete capabile să transporte focoase nucleare în containere sau silozuri speciale, la adâncimi de câteva sute de metri. Acestea ar putea rămâne acolo perioade lungi și ar putea fi activate de la distanță.
Pentru instalarea silozurilor ar fi folosite atât nava „Zvezdochka”, cât și un submarin special numit „Sarov”.
O nouă formă a „triadei nucleare”
În doctrina militară există trei modalități clasice de lansare a armelor nucleare, cunoscute drept „triada nucleară”:
lansare de la sol (din silozuri sau vehicule mobile);
lansare aeriană (avioane și bombardiere);
lansare navală (nave de război și submarine).
SUA, Rusia și China dețin toate aceste capacități.
Încă din timpul Războiului Rece au fost analizate și alte variante de desfășurare a armelor nucleare. Ideea ascunderii lor în oceane nu este nouă. Un studiu al Pentagonului din 1980, denumit „Orca”, analiza exact acest concept: un siloz fixat pe fundul mării, care în caz de război s-ar desprinde, ar urca la suprafață și ar lansa racheta.
Analizele armatei americane
Armata americană a evaluat avantajele și dezavantajele unui asemenea sistem. Printre avantaje se numărau durata mare de funcționare, costurile reduse și dificultatea distrugerii de către un adversar.
Pe de altă parte, existau probleme majore: transmiterea datelor către rachetele aflate pe fundul oceanului și verificarea stării lor de funcționare fără a le dezvălui locația.
Deși SUA au renunțat aparent la dezvoltarea unui astfel de sistem, surse NATO susțin că Rusia a continuat proiectul. La sfârșitul anilor ’90, în Rusia au fost înregistrate brevete pentru tehnologii similare.
Potrivit NATO, pentru acest proiect ar fi fost dezvoltată o rachetă numită „Skif”, o variantă modificată a rachetei „Sineva”, utilizată în prezent pe submarinele rusești. Rachetele „Skif” ar putea fi lansate direct de pe fundul mării și ar avea o rază de acțiune de câteva mii de kilometri. Primele teste ar fi avut loc deja în urmă cu câțiva ani.
Efect psihologic asupra adversarilor
În martie 2018, președintele rus Vladimir Putin a prezentat șase noi sisteme de armament, descrise drept „superarme”, printre care rachete hipersonice și o torpilă nucleară gigantică. Putin a afirmat atunci că adversarii Rusiei nu se pot apăra împotriva acestor arme, pe care le-a numit revoluționare și unice.
Istoricul militar Matthias Uhl consideră că Rusia urmărește prin astfel de proiecte o strategie dublă: nu doar consolidarea capacităților militare, ci și obținerea unui efect psihologic asupra adversarilor.
„Importanța lor este mai mare în plan politic decât pe câmpul de luptă. Aceste arme sunt menite să intimideze și să creeze nesiguranță în rândul adversarilor”, spune Uhl.
Tratatul privind interzicerea armelor nucleare pe fundul mării
Încă din perioada Războiului Rece exista temerea că marile puteri ar putea amplasa arme nucleare în oceane. Din acest motiv, în 1971 a fost semnat „Tratatul privind interzicerea amplasării armelor nucleare și a altor arme de distrugere în masă pe fundul mărilor și oceanelor”.
Documentul a fost semnat atât de SUA și Uniunea Sovietică, cât și de alte aproximativ 80 de state.
Tratatul este încă în vigoare, însă interzice doar amplasarea armelor nucleare în apele internaționale, nu și în apropierea coastelor proprii. Iar proiectul „Skif” ar viza, potrivit informațiilor disponibile, amplasarea rachetelor în apele teritoriale rusești.
Nu este clar dacă aceste rachete subacvatice au fost deja desfășurate operațional sau dacă proiectul se află încă în faza experimentală. Totuși, fostul comandant al Forțelor Aerospațiale Ruse, Viktor Bondarev, declara încă din 2017 pentru o agenție rusă de presă: „Rachetele Skif, ascunse pe fundul mării, fac parte din arsenalul forțelor armate ruse.”