De 27 de ani, milioane de români muncesc pentru a crește România. Alte câteva milioane au ales să pună umărul la dezvoltarea altor state dar, de departe, ajută și ei, cu siguranță, la dezvoltarea țării lor. Și, chiar dacă România nu arată, per total, deloc rău (e membră UE și NATO, are cea mai mare creștere economică din Europa, are cifre marcroeconomice de invidiat), totuși cei mai mulți dintre noi au un oarece sentiment de frustrare.
Pe de-o parte viteza cu care creștem este mult mai mică decât cea pe care ne-o închipuim. Pe de alta, observăm că România crește, dar nu prea se dezvoltă, lucrurile nu sunt planificate, ci întamplătoare. Mai adăugăm și faptul că ne punem singuri piedici, creăm probleme acolo unde nu sunt și plecăm des de la principiile „merge și așa” sau „asta nu se poate”.
Am ales acum 22 de ani să revin în România după mulți ani petrecuți în Germania și să trec de la medicina practicata la Frankfurt la antreprenoriat în transport și turism la Bucuresti. Nu aveam atunci sentimentul că trebuie să pun umarul la dezvoltarea României, ci mai ales că doresc să fac ceva ce numai puțini oameni sunt în stare să facă. Nu știam să definesc exact ce este acel „ceva unic”, dar aveam sentimentul că numai în România îl puteam găsi. M-am aruncat, așa cum de regulă fac antreprenorii mai puțin instruiți, cu capul înainte în lupta capitalistă locală. Și am reusit în România ceea ce în Germania ar fi fost imposibil, nu în 22 de ani, ci în 222 de ani.
În ultima perioadă am devenit mai conștient de ce se întamplă de jur împrejur, de ce unii au succes și alții nu, de ce viteza de creștere a țării e mică și de ce nu ne și dezvoltăm frumos, dacă tot creștem. Am înțeles și de ce eu am avut succes poate ceva mai mult decât alții.
Dragoș Anastasiu este Antreprenor și business angel
Mai multe, în revista Români care dezvoltă România, disponibilă de joi, 1 iunie, la chioșcurile de presă din toată țara.