Energia regenerabilă în România prinde tot mai mult teren, iar țara poate deveni un punct important pe harta europeană a energiei verzi. Obiectivele naționale prevăd, așadar, creșterea capacităților fotovoltaice și eoliene, însă pentru a le atinge este nevoie de un cadru legislativ clar și funcțional. În prezent, terenurile agricole extravilane pot fi folosite pentru parcuri solare, dar regimul este valabil doar până la finalul acestui an. Asociațiile din domeniu cer ca această facilitate să fie prelungită.
În următorii patru ani, România trebuie să atingă o pondere de 38% a resurselor regenerabile în mixul național, conform Planului Național Integrat Energie și Schimbări Climatice. Aceasta înseamnă aproximativ 10 gigawați fotovoltaici și peste șapte gigawați de energie eoliană, obiective care necesită investiții mari, infrastructură modernă și legislație funcțională. S-au făcut pași pentru dezvoltarea sectorului, însă cu termen limitat. Legea care permite instalarea proiectelor regenerabile pe terenuri agricole extravilane, fără PUZ (Plan Urbanistic Zonal), pentru suprafețe de până la 50 de hectare, este valabilă doar până la finalul acestui an.
„Din fericire, energia regenerabilă, atât cea din soare, cât și cea din vânt, nu are granițe. Soarele bate nestingherit în România. Săptămâna trecută, energia solară a fost principalul producător al țării, într-o zi din februarie. Mai sunt câteva chestiuni de pus la punct, din punctul nostru de vedere. Una este legată de faptul că anul acesta se va termina excepția privind PUZ-ul, Planul Urbanistic Zonal. Am vrea să știm cum stăm: va continua această excepție sau va trebui să ne reîntoarcem la vechea reglementare, ceea ce ne-ar duce câțiva pași înapoi. Mai este și partea de scoatere din circuitul agricol pentru terenurile de peste 50 de hectare, mai ales cele care sunt pășuni, iar aici este o chestiune care, din punctul nostru de vedere, nu este clară și se poate îmbunătăți”, a afirmat Andrei Manea – Director Executiv RPIA.
Ministerul Agriculturii susține că aceste aspecte se pot reglementa în Parlament, iar în perioada următoare vor fi date în folosință 26.000 de hectare pentru instalarea de panouri fotovoltaice.
„Vor fi concesionate aceste terenuri pentru instalații energetice în România. Beneficiarii vor fi privați, va exista o selecție de dosare și o procedură de achiziție publică. Ne dorim foarte mult ca aceste terenuri care nu mai sunt utilizate în agricultură să fie folosite pentru producerea de energie verde. La nivelul Ministerului Agriculturii au fost aprobate peste 1.600 de cereri de scoatere din circuitul agricol pentru montarea panourilor fotovoltaice. Vorbim de aproape 20.000 de hectare și, în continuare, dosarele sunt evaluate la nivelul ministerului”, a explicat Florin-Ionuț Barbu – Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Viitorul energiei regenerabile a fost analizat la conferința „Green Connectivity / România – Hub regional al energiei regenerabile: rețele inteligente, reglementări coerente și piață europeană”, organizată de Antena 3 CNN și Income Magazine.