Antena 3 CNN Actualitate Schimbare uriașă la zborurile de pe Otopeni și Băneasa. Poți lua în bagaje doi litri de lichide

Schimbare uriașă la zborurile de pe Otopeni și Băneasa. Poți lua în bagaje doi litri de lichide

A.O.
1 minut de citit Publicat la 10:19 11 Mar 2026 Modificat la 10:19 11 Mar 2026
Au intrat în vigoare noile reguli privind transportul lichidelor, aerosolilor și gelurilor (LAGs) în bagajele de cabină. Foto: Getty Images

Pasagerii care pleacă de pe aeroporturile „Henri Coandă” și Băneasa pot să transporte în bagajul de mână, începând de miercuri, lichide în recipiente de până la doi litri, față de limita anterioară de 100 ml, a anunțat Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), relatează Agerpres. 

Noile reguli privind transportul lichidelor, aerosolilor și gelurilor (LAGs) în bagajele de cabină au intrat în vigoare miercuri, 11 marti, ora 00:00. 

„Astfel, pasagerii care pleacă de pe Aeroportul 'Henri Coandă' și Aeroportul Băneasa pot să transporte în bagajul de mână lichide, aerosoli și geluri aflate în recipiente individuale de până la 2 litri, față de limita anterioară de 100 ml per recipient”, a transmis CNAB. 

Directorul general al CNAB, Bogdan Mîndrescu, a precizat că aplicarea acestei măsuri este posibilă ca urmare a investițiilor realizate de companie în tehnologii de ultimă generație, dedicate controlului de securitate al bagajelor de cabină, aliniind astfel aeroporturile administrate de CNAB la cele mai bune practici internaționale în domeniu.

„Prin această investiție, compania își consolidează obiectivul de a îmbunătăți constant experiența pasagerilor, asigurând în același timp menținerea celor mai înalte standarde de securitate”, a precizat Bogdan Mîndrescu.

Relaxarea restricțiilor privind acceptarea la transportul aerian a LAGs vizează exclusiv pasagerii care au originea zborului pe aeroporturile menționate, nefiind aplicabilă pasagerilor aflați în tranzit sau transfer, a mai precizat CNAB.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole