Antena 3 CNN Economic Transporturi Ucraina și Bulgaria lansează un tren de pasageri spre litoralul bulgăresc, care va trece și prin România. Traseul complet

Ucraina și Bulgaria lansează un tren de pasageri spre litoralul bulgăresc, care va trece și prin România. Traseul complet

R.M.
1 minut de citit Publicat la 15:23 14 Apr 2026 Modificat la 15:25 14 Apr 2026
Oficialii ucraineni vor ca noua legătură feroviară să fie lansată la începutul lunii iunie / sursă foto: Getty Images

Ucraina și Bulgaria vor lansa, în această vară, un serviciu feroviar de pasageri cu destinație litoralul bulgăresc. Trenul va trece și prin România, iar viceprim-ministrul pentru Reconstrucția Ucrainei, Oleksii Kuleba, a anunțat, marți, traseul trenului internațional, potrivit Club Feroviar.

Oficialii ucraineni vor ca noua legătură feroviară să fie lansată la începutul lunii iunie.

Vicepremierul Oleksii Kuleba a discutat cu partenerii, astfel că s-a ajuns la un acord privind traseul și orarul de circulație.

Potrivit acestuia, ruta propusă este Kiev - Liov - Cernăuți - Suceava - București - Varna.

Durata călătoriei ar urma să fie de aproximativ 30 de ore

Oficialul ucrainean a mai adăugat că durata estimată a călătoriei ar urma să fie de până la 30 de ore, susținând că este comparabil cu transportul cu autobuzul, dar „mult mai confortabil și mai predictibil”.

Tot el a adăugat că durata finală va fi stabilită după efectuarea unui tren de probă.

De asemenea, un alt aspect important este prețul biletelor.

Vicepremierul ucrainean a mai declarat că  ruta a fost gândită astfel încât „trenul să nu stea inutil”, iar autoritățile române, cât și cele bulgare au agreat posibilitatea includerii rutei într-un mecanism de tip PSO (obligație de serviciu public), ceea ce ar putea duce la scăderea costului biletelor pentru pasageri.

Noua legătură feroviară ar urma să acopere cererea de transport de pasageri dintre cele două țări și să faciliteze integrarea Ucrainei în rețeaua europeană de transport.

Citește mai multe din Transporturi
» Citește mai multe din Transporturi
TOP articole