Antena 3 CNN Actualitate Justiție Un notar din Bucureşti a fost trimis în judecată pentru că nu a plătit impozite din 2022. Prejudiciul este de 1,5 milioane de euro

Un notar din Bucureşti a fost trimis în judecată pentru că nu a plătit impozite din 2022. Prejudiciul este de 1,5 milioane de euro

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 13:56 10 Iun 2026 Modificat la 14:06 10 Iun 2026
Anchetatorii au pus sechestru pe toate bunurile mobile şi imobile ale notarului bucureştean. Sursa foto: Getty Images

Un notar din Bucureşti a fost trimis în judecată de procurori pentru că nu a plătit către bugetul de stat diverse impozite (pe transfer de proprietăţi imobiliare, impozit pe venit, contribuţia de asigurări sociale şi sănătate), în cuantum de aproape 1,5 milioane euro, potrivit Agerpres. 

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a anunţat miercuri că a trimis în judecată, în stare de libertate, un notar public, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de reţinere şi neplată, respectiv încasare şi neplată, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor, cu reţinerea formei continuate a infracţiunii – 46 de acte materiale.

"În fapt, s-a reţinut că, în perioada 25.07.2022 - 24.06.2025, inculpatul, în calitatea sa de notar public, precum şi de administrator al societăţii notariale în care îşi desfăşura activitatea profesională, situată pe raza municipiului Bucureşti, acţionând în mod repetat şi în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a încasat şi nu a plătit, în termenul legal de 60 de zile de la scadenţă, impozitul pe venitul rezultat din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, în cuantum de 7.053.774 lei, respectiv a reţinut şi nu a plătit, în termenul legal de 60 de zile de la scadenţă, obligaţii fiscale în cuantum total de 418.271 lei, compuse din impozit pe veniturile din salarii, în cuantum de 60.081 lei, contribuţia de asigurări sociale, în cuantum de 255.850 lei, şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate, în cuantum de 102.340 lei, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum 7.472.045 lei, sumă datorată ca urmare a activităţii desfăşurate de societatea notarială administrată de acesta", susţin procurorii.

În cursul urmăririi penale, în vederea recuperării prejudiciului, anchetatorii au pus sechestru pe toate bunurile mobile şi imobile, prezente şi viitoare, aparţinând notarului (inclusiv a celor care figurează ca aport al societăţii profesionale notariale în cauză), precum şi poprirea asupra tuturor sumelor de bani existente sau viitoare, aflate în toate conturile deschise la unităţile bancare, pe numele aceluiaşi inculpat, până la concurenţa sumei de 8.540.272 lei, reprezentând valoarea probabilă a pagubei generate prin activitatea ilicită (compusă din suma de 7.472.045 lei, reprezentând obligaţii fiscale principale şi din suma de 1.068.227 lei, reprezentând obligaţii fiscale accesorii).

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole