Românii petrec mai mult timp online decât aproape oricine din Europa, dar sunt pe ultimul loc la competențe digitale. Această combinație ne face extrem de vulnerabili la fake news și manipulare, avertizează sociologul Bogdan Nadolu, de la Universitatea de Vest din Timișoara.
Minciuna există de când există limbajul, spune specialistul. Ce s-a schimbat în ultimii zece ani e scopul ei: dezinformarea a trecut din zona comercială în cea politică și a ajuns să influențeze votul.
Algoritmii ne arată exact ce vrem să vedem și ne închid într-o „cameră de ecou”, iar fără gândire critică, oamenii pot fi convinși să voteze chiar împotriva democrației, crezând sincer că asta își doresc. Despre aceste operațiuni, Nadolu spune, într-un interviu pentru Antena 3 CNN, că, „dacă s-ar da vreodată Premiul Nobel pentru manipulare, astfel de acțiuni ar trebui să îl primească”. Însă cel mai mare risc, crede sociologul, e inteligența artificială, care ne face să renunțăm la propria gândire.
Sabina Iosub: Fake news-ul e o problemă care impactează întreaga societate fake news-ul și, pe zi ce trece, îl simțim, din păcate, tot mai aproape. Cum facem să-l mai îndepărtăm de noi?
Bogdan Nadolu: Ideea în sine de fake news vine probabil deodată cu inventarea limbajului verbal, pentru că este un apanaj al vorbirii, capacitatea de a minți sau abilitatea de a minți. Nu se întâmplă nimic dacă spui despre anumite lucruri că sunt sau nu sunt într-un anumit fel.
În era digitală, da, a crescut la alt nivel, pentru că suntem într-o zonă sau într-un moment în care vorbim și facem un schimb de conținuturi simbolice mai mult decât oricând în istoria umanității.
Calitatea acestor conținuturi este, evident, un alt subiect, dar problema cea mare a apărut de, să zicem, aproximativ 10 ani, cu trecerea de la o logică comercială spre una politică.
În momentul când, prin rostogolirea de pseudo-adevăruri, semi-adevăruri, conținuturi care nu au nicio legătură cu adevărul, s-a ajuns la influențarea comportamentului electoral, deja lucrurile au devenit mult mai serioase.
Și suntem într-o zonă de vulnerabilitate foarte mare, pentru că petrecem foarte multe ore pe zi în mediul online și suntem cumva tentați de a lua de bune cam toate acele conținuturi pe care le primim și de a nu le analiza sau de a nu le evalua corespunzător.
Deci suntem, cumva, mai expuși la mai multe conținuturi, suntem în aceeași măsură mai vulnerabili, iar capacitatea de a discerne ce e adevărat și ce nu e adevărat este deja o provocare sau o resursă foarte importantă și greu de atins.
„S-ar putea ca noua realitate socială să fie definită pe niște elemente care nu mai țin de timpurile de demult”
Sabina Iosub: Și atunci ce facem în această situație, că nu putem să ne lăsăm pradă acestor fenomene care ne acaparează?
Bogdan Nadolu: Dacă am merge într-o perspectivă un pic mai cinică, să zicem o perspectivă a lui Thomas Kuhn cu paradigmele, și am gândi realitatea actuală printr-o paradigmă clasică, în care adevărul este adevăr și are un conținut... poate să aibă doar două forme, două manifestări. Ori este adevărat, ori este fals, nu e loc de întors. Evident că putem defini acest fenomen ca fiind o mare provocare. O mare problemă care realmente trebuie adresată; nu poți trăi ignorând dacă ceea ce auzi sau ceea ce vezi este sau nu este adevărat.
De ce spuneam cinică? S-ar putea ca noua realitate socială să fie definită pe niște elemente care nu mai țin de timpurile de demult, cum ar fi analfabetismul în general, nu doar cel funcțional, sau așa-numita epocă a post-adevărului.
Nu mai contează dacă un lucru este sau nu este adevărat, vorbesc ca opinie generală sau ca stil de a trăi la nivelul societății, la nivelul de bază. Evident că o astfel de situație în care nu se mai pune preț pe adevăr creează haos și creează o viață socială cât se poate de tumultuoasă. Dar s-ar putea ca noua realitate socială să fie definită în acest sens.
Evident că pentru ansamblul spațiului social o trăire tumultuoasă, haotică sau disfuncțională nu poate rezista foarte mult; deci cumva speranța e că și dacă suntem într-o zonă din asta tulbure, inevitabil trebuie să ieșim la un liman. Nu putem să stăm într-o pseudo-incertitudine sau vastă incertitudine așa, generalizată.
Sabina Iosub: Și cum se întâmplă ieșirea aceasta la liman? Încercăm singuri? Este un soi de intervenție externă, ca atunci când vine cineva, salvamarul, să ne scoată?
Bogdan Nadolu: Evident că sunt. Fenomenul fiind extrem de complex, sunt mai mulți factori care ar trebui să acționeze. Nu poate să fie doar norocul, nu poate să fie doar modelul de bune practici. Da, o societate decide că „OK, cine nu citește...”, sunt deja spații sociale în care se oferă recompense pentru 15 minute de lectură pe zi. Trebuie cumva cumulați și, bineînțeles, probabil deasupra tuturor acestor factori este experiența personală.
În momentul când ratezi diverse acțiuni, diverse gesturi, diverse situații, pentru că nu te-ai informat corect sau pentru că ai folosit niște surse din acestea denaturante, îți dai seama că OK, trebuie să fii mai atent, sau trebuie să ocolești, sau trebuie să-ți extinzi baza de selecție.
Problema e că mediul în care trăim este atât de ofertant și atât de încărcat în mesaje, că nu poți nici să te dai jos din online să zici „OK, eu trăiesc o viață offline cu totul” și nici să fii suficient de vigilent la toate tentațiile de mesaje care par adevărate și, de fapt, sunt construite cu AI-ul sau orice alte variante din astea.
Sabina Iosub: Dacă ne uităm la nivelul societăților, și apropo de cât de mult suntem suiți în online, există o caracteristică a României, și anume numărul extrem de mare de conturi pe rețele sociale, în mod special TikTok, dar și Facebook, comparat cu nivelul populației. De aici și vulnerabilitatea mai mare.
Bogdan Nadolu: Avem o situație paradoxală cu statistica Eurostat. Pentru România, suntem în top pe zona de timp petrecut online, mai ales de către adolescenți și mai ales pe rețelele sociale. Și suntem pe ultimul loc la indexul DESI (Indexul Economiei și Societății Digitale). Adică stăm foarte mult online și nu facem nimic productiv. Sau stăm foarte mult online și habar n-avem ce e ăla un antivirus, cum se instalează, cum se dezinstalează, cum se manevrează, cum se lucrează cu dispozitivele acestea și toate cele.
Și da, e o carență clară. Mai grav, da, analfabetizarea digitală e probabil cea mai la îndemână. E foarte ușor să vezi cum deschizi o aplicație, întrebi în stânga, în dreapta, te uiți, găsești un tutorial, dar de aici și până a produce ceva cu acea alfabetizare digitală mai e un pas pe care hedonismul, lenea („las' că e OK să stau 6 ore pe TikTok decât să stau 6 ore în orice lectură sau creativitate”) o resimțim din plin.
Sabina Iosub: Voiam să mă uit la harta Europei din acest punct de vedere. Mai degrabă, țările din Est sunt impactate de fake news, dezinformarea funcționează mai bine acolo, decât în cele din Vest. De ce se întâmplă lucrul acesta?
Bogdan Nadolu: Pentru că noi venim după... avem trei decenii, într-adevăr, dar venim totuși după o schimbare din aceasta radicală a valorilor sociale, a stilului de a fi, a habitusului social. Schimbarea nu a fost lentă, nu a fost cursivă, a fost cum a fost perioada anilor 90-2000, deci lucrurile s-au așezat un pic după intrarea în Uniunea Europeană, s-au așezat și s-au consolidat, dar încă avem restanțe din acestea valorice și emoționale și, mă rog, în fluxul gândirii apar astfel de sincope.
Este aberant ca la trei decenii de la Revoluție să se reinventeze nostalgia comunistă de către generația care practic nu a trăit în comunism și nici de cei foarte tineri, deci cei care o iau să se ducă după o poveste. Dar da, ține de mentalitatea noastră și de ansamblul spațiului social. Încă mai avem de copt, de maturizat, de așezat.
Sabina Iosub: Inclusiv la nivelul instituțiilor, pentru că există în anumite țări din Vest instituții care să ajute la combaterea acestui fenomen, la reducerea dezinformării, la tăierea pe cât se poate de mult a nivelului de fake news.
Bogdan Nadolu: Asta ține, cumva, de partea de instituționalizare a serviciilor sociale și a suportului pentru viața socială. Nu putem să spunem că excelăm aici. Problema cu care se confruntă cumva și comunicatorii profesioniști din România, la fel ca pe tot globul, este această concurență nu foarte loială între mass-media tradițională și mass-media online, influenceri și toate cele.
Și atunci, în disputa aceasta care ține realmente de resurse, până la urmă, responsabilitatea socială nu mai este dominantă. E, practic, nevoia de audiență, de impact, de a fi subiecte vandabile și toate cele.
E cumva firesc. E totuși, un business, e o industrie uriașă în spate și rolul mass-mediei ca garant cumva sau actor social care supervizează, supraveghează respectarea regulilor sociale, e evident mai fragil.
În România nu lipsesc comunicatorii care fac activism civic, dar concurează cu tot felul de influenceri care, total necalificați, total dezinteresați de efectele pe care le produc, sunt curioși doar de cât încasează. Și am văzut la ultimele alegeri ce răscoală în datele din sondaje pot să producă, pot să provoace.
„Dacă s-ar da vreodată Premiul Nobel pentru manipulare, astfel de acțiuni ar trebui să îl primească”
Sabina Iosub: Apropo de asta, cât de mare poate să fie? Bun, noi l-am măsurat cumva... Adică întâi am măsurat și după aia am încercat să ne dăm seama ce s-a întâmplat. Dar cât de mare poate fi impactul asupra a ceea ce înseamnă, per ansamblu, democrație – impactul fake news-ului, dezinformării, dar și al manipulării (pentru că sunt de fapt diferite)?
Bogdan Nadolu: Este exact ceea ce s-ar chema generic campania 3.0. Campania electorală 3.0, în care sunt angajați algoritmi și toate practicile acestea de microtargetare și ustensile venite dinspre zona inteligenței artificiale, poate duce la slăbirea până la desființarea spațiului democratic.
E că se poate persuada, într-o așa de mare măsură, cu eficiență atât de ridicată și cu costuri infinit mai mici, un număr suficient de mare de oameni care să voteze pentru renunțarea la democrație, foarte convinși că exact asta își doresc și că or să fie în continuare liberi, adică fără să înțeleagă ce fac.
Și da, e o foarte mare problemă, pentru că eficiența algoritmilor este semnificativ mai mare decât eficiența unui orator, a unui lider de opinie care poate să explice ce înseamnă să votezi cu X, cu Y, cu Z și care-s consecințele.
Algoritmul vine direct și explorează părțile sensibile, creează o cameră de ecou, dă senzația omului că nu-i singur. Sunt mai mulți care cred în aceeași direcție și îi servește exact ce așteaptă el.
Și, neavând gramul acela de gândire critică, în care poți discerne ce e adevărat și ce e aproape adevărat sau ce e chiar fals, te poți duce foarte ușor după fente.
Sabina Iosub: Mă uit la nivelul Uniunii Europene că au apărut deja niște semnale din acest punct de vedere. Alegerile prin care au trecut și alte state au ridicat multe semne de întrebare și nivelul de îngrijorare e destul de sus. Ne pregătim și noi în perioada următoare, desigur, în anii următori, de alte rânduri de alegeri. Cum ne pregătim din acest punct de vedere al echilibrării situației, astfel încât să nu mai trecem prin ce am trecut data trecută?
Bogdan Nadolu: Acțiunea de manipulare, prin aceste mesaje foarte bine croite și personalizate și rostogolite așa, aproape la milimetru... dacă s-ar da vreodată Premiul Nobel pentru manipulare, astfel de acțiuni ar trebui să îl primească, pentru că au o eficiență extraordinară. Aceste acțiuni sunt punctuale, adică pot fi programate, proiectate și durează zile, săptămâni până provoacă, până produc efecte.
Contracararea lor printr-o educație adecvată a populației în niciun caz nu se poate face în zile sau într-o săptămână. E un proces de durată. Și atunci contracararea ar fi printr-o reglementare.
Și Uniunea Europeană face foarte multe în direcția asta. E foarte strictă, foarte severă, tot cu sisteme de AI care pot fluiera în momentul când apare ofsaidul cu mesaje electorale nemarcate, cu mesaje care nu sunt valide și așa mai departe.
Rețelele mari de social media, în principiu Facebook-ul, e foarte tolerant cu astfel de conținuturi, pentru că, promovând emoție negativă, ține mai multă lume online și își crește valabilitatea minutului de reclamă.
Rețelele de tip TikTok nu interesează, nu respectă niciun fel de reglementare, și da, au fost discuții inclusiv în State pentru suspendarea TikTok-ului pentru probleme din astea. Sunt procese pierdute de Facebook în State pentru crearea dependenței. Realmente creează dependență și nu indică acest lucru.
Și speranța mea e că Uniunea Europeană va fi deasupra acestor reglementări, pentru că nu se uită la interese din acestea financiare, ci strict la protejarea comunității.
Un creier într-o buclă continuă
Sabina Iosub: „Scroll infinit” se numește când stai așa, cum se zice în română, și tot dai scroll fără să mai știi de unde ai pornit și de fapt, cât timp a trecut și, sigur, care poate fi efectul în final. Apropo de asta, până la urmă, toate aceste lucruri mă afectează și pe mine ca individ. De ce au dispărut sistemele de autoprotecție sau cum facem să le reactivăm?
Bogdan Nadolu: Pentru că la lumină toate aceste elemente, doomscrolling-ul acesta infinit exploatează o particularitate a proceselor cognitive de a începe și a termina un lucru. Creierul nostru așa funcționează: mă apuc de o treabă și o termin. Adică am acel sentiment că s-a terminat și începe alt proces.
Ei, evitând acest final, nu ajungi niciodată să spui: „Gata, am văzut tot”. Tot timpul se actualizează. Pune creierul într-o buclă din asta, într-un proces nesfârșit. Nu au început direct cu fenomenul politic, pentru că, dacă ar fi început direct în politică, lumea se aricea și zicea: „Asta nu ne interesează”. Au început într-o zonă hedonistă, într-o zonă de plăcere, într-o zonă comercială, într-o zonă aparent inofensivă. Nu te obligă nimeni să-ți cumperi cauciucuri de iarnă dacă nu ai mașină. Dacă te momește o reclamă și le-ai cumpărat, e decizia ta.
Dar în momentul când suporți consecințele unui vot care a fost masiv influențat și nu e chiar ceea ce îți dorești, adică avem datele, rezultatele de la vot, și avem rezultatele din Eurobarometru. Toată populația României este proeuropeană, peste media europeană, și votăm altfel.
Logica asta socială trebuie cumva aliniată. Adică nu e un comportament OK. Și da, din neatenție, din sentimentul după dopamina aceea ieftină („Da, mă uit și îmi plac unele sau altele din filmulețele respective”), din lenea, să zicem așa, cumva intrinsecă naturii umane („De ce să sap grădina când pot să stau pe TikTok? Deci îmi aleg ceva cât mai ușor și cât mai simplu”) se ajunge într-o zonă din asta în care realmente putem să devenim extrem de vulnerabili.
Mediul online poate să ne livreze la momentul actual conținuturi despre gânduri pe care încă nu le-am avut, doar pe modelarea matematică a comportamentului anterior.
Și poate să-mi spună că „ei, la sfârșitul săptămânii o să te gândești la nu știu ce” și îmi oferă în avans o soluție pentru o problemă pe care încă nu am conștientizat-o.
„Viitorul nu pare deloc calm”
Sabina Iosub: Cum mă vindec, cum mă protejez?
Bogdan Nadolu: Păi, o să ne dăm jos brusc de pe TikTok și o să ne apucăm să citim de mâine? Nu sunt sigur, nu, nu va merge așa.
Sabina Iosub: Și, să zicem, noi, cei care am trăit și în afara digitalului, putem face lucrul ăsta mult mai ușor. Dar ce facem cu, iată, studenții, de exemplu, de aici, din Universitatea de Vest din Timișoara, sau cu copiii care sunt foarte mici și deja instinctiv știu ce să facă pe o rețea?
Bogdan Nadolu: Problema cea mare este că, în această mare revoluție digitală, trăim de vreo 3-4 ani o revoluție a inteligenței artificiale, care are, să zicem, una din ancorele foarte clar definite: externalizarea gândirii.
Și într-adevăr, generații foarte mici vin, termină diverse cicluri de învățământ cu teme făcute, proiecte făcute de diverse aplicații de inteligență artificială. Au senzația că știu, pentru că pot folosi oricând acele instrumente. Dar de fapt nu dețin, nu pot să aibă cunoștințe sau abilități cognitive interiorizate de bază.
Ăsta cred că e un risc mai mare decât manipularea în zona politică, pentru că, suprapus cu manipularea în zona politică, poate să facă absolut orice. Când gândește ChatGPT în locul tău, na, practic deja ești dispensabil ca membru al societății. Nu poți să fii acolo prezent și mintea ta să fie deconectată cu totul de la realitatea în care trăiești.
Și da, e o provocare foarte mare pe care încercăm să o înțelegem momentan, pentru că e foarte ușor să te consulți cu ChatGPT, cu orice aplicație din aceasta de AI care rostogolește cumva într-o statistică ceea ce s-a scris până acuma și taie cu totul tot ce ține de creativitate, de imaginație, de efort cognitiv, de a deține, de a învăța lucruri și a le stoca și a le ști și a face inferențe cu ele.
Și viitorul? Nu pare deloc calm. Pare super provocator, deci va fi foarte mult de tras.