Inteligența nu te apără de fake news. Dimpotrivă, un om inteligent poate găsi argumente mai bune pentru o minciună în care crede deja, explică Delia Vîrgă, decanul Facultății de Psihologie a Universității de Vest din Timișoara. Într-un interviu pentru Antena 3 CNN, psihologul arată că știrile false funcționează prin emoții puternice, repetiție și încrederea în cei apropiați. Iar întrebarea-cheie pe care ar trebui să ne-o punem este dacă am crede aceeași informație la fel de ușor dacă ne-ar veni de la un străin.
Sabina Iosub: Mă aflu la Universitatea de Vest din Timișoara, avându-l alături de mine decanul Facultății de Psihologie, și cred că e important să privim și din această perspectivă tot ceea ce înseamnă fenomenul fake news. Mulțumesc foarte mult, doamna profesor universitar doctor Delia Vârgă.
Delia Vîrgă: Vă mulțumesc foarte mult pentru invitație și sunt bucuroasă să răspund la întrebările dumneavoastră legate de fake news.
Sabina Iosub: Fake news-ul este, până la urmă, ce? O minciună îmbrăcată puțin altfel, ca să nu mai pară minciună?
Delia Vîrgă: Este ca o formă de manipulare pe care o folosește social media mai nou, dar și oamenii, în general, pentru a convinge masele să creadă în anumite adevăruri care nu sunt neapărat cele autentice.
Sabina Iosub: Care sunt, de fapt, pedalele pe care se apasă, astfel încât fenomenul ăsta să nu fie doar așa, o simplă minciună la un colț, ci un adevărat fenomen?
Delia Vîrgă: Se bazează foarte mult pe o interacțiune dintre mai mulți factori, și anume modul în care funcționează creierul nostru, emoțiile pe care noi le resimțim, modul în care este furnizată informația și, nu în ultimul rând, cine anume o furnizează. Deci, un complex de factori, atât individuali, cât și interpersonali și sociali.
Sabina Iosub: Haideți să ne uităm puțin mai în profunzime la acești factori. Mă afectează mai tare dacă mesajul e primit de la un prieten, nu îmi mai pun niciun fel de filtru și am încredere totală, de exemplu? Sau dacă e ceva legat de o chestiune care poate genera teamă, mă face să îl distribui și mai repede sau să-l cred a priori?
Delia Vîrgă: Da. În primul caz, atunci când mesajul e furnizat de prieteni sau de grupul de apartenență din care noi facem parte, dacă este profesional, politic, social, el e mult mai rapid crezut și se numește bias de confirmare.
Noi credem, în general, lucrurile care sunt spuse de surse de încredere și lucruri care, cumva, sunt congruente cu ceea ce credem noi. Ele sunt mai rapid acceptate de către noi, iar cele care accesează latura emoțională se bazează pe furie, pe iritare, pe surprindere, pe emoții. De acelea puternice.
Iarăși, sunt mesajele care au impact asupra noastră și de aceea în social media, când apar acele titluri șocante: „Ceva care nu v-a mai spus nimeni”, „Uite, atenție, a murit...”, „Da, uitați ce ne ascund diverși factori care ne sunt importanți”, acelea atrag atenția și acelea sunt accesate de oameni mai mult.
Sabina Iosub: Noi discutăm despre lucrul acesta, conștientizăm că există aceste elemente. Totuși, în momentul în care vine informația peste noi, vine fake-ul peste noi, nu trecem prin toată această analiză. De ce?
Delia Vîrgă: N-avem această obișnuință, să zicem, a gândirii critice pe care să o aplicăm ca un filtru între informația pe care o primim și cea pe care o credem sau o promovăm la rândul nostru.
Și chiar e un paradox al inteligenței, pentru că se spune că oamenii inteligenți nu sunt feriți de fake news-uri; pentru că aceste fake news-uri pot să acceseze latura lor emoțională sau aspecte legate de identitatea lor.
Și atunci inteligența lor nu îi apără a priori și pot, de exemplu, să îi ajute să găsească mai multe argumente pentru afirmația în care ei cred. Și se spune că paranoicul este cel care face niște raționamente impecabile, dar care pleacă de la premise false: „Sunt urmărit de extratereștri”, și el poate să-ți construiască un raționament impecabil.
La fel și în cazul fake news-urilor, contează direcția spre care investești această inteligență și modul în care argumentezi ideile în care crezi.
Un om inteligent le argumentează mult mai bine. Asta e diferența doar. Nu este mai protejat de o sursă mai puțin credibilă sau de fake news.
Sabina Iosub: Atunci întrebarea este cum facem să găsim mecanismele prin care să ne creăm cumva un soi de filtru sau de zid în jurul propriei persoane, în jurul societății, per ansamblu, dacă se poate?
Delia Vîrgă: Să avem întotdeauna o orientare critică asupra a ceea ce primim ca informație și să ne întrebăm: este credibilă sursa aceasta? Care este sursa originală a acestui mesaj? Care sunt argumentele care m-au convins că este o informație credibilă? Ce m-ar convinge că este o informație falsă?
Dacă mi-ar spune cineva dintr-un grup pe care nu-l frecventez această informație, aș crede-o cu aceeași tărie ca și cum mi-ar spune-o un prieten? Și această ultimă întrebare este întrebarea cheie, practic.
Aici se dă proba adevărului până la urmă, pentru că avem tendința să credem lucrurile pe care ni le spun oamenii pe care noi îi apreciem sau care fac parte din grupul nostru apropiat.
Sabina Iosub: E și o vorbă: „i-a spus un om lui tata”. Cam așa funcționează. Nu mai știu exact care e sursa inițială, dar dacă tu ai primit informația de la cineva foarte apropiat, nu te mai duci mai în spate să verifici. Ce se întâmplă cu noi? De ce, în secunda doi în care vedem ceva care ne poate atinge, transmitem și mai departe, dăm share acelei informații?
Delia Vîrgă: Mai nou, se studiază și psihologia celui care transmite această informație legată de fake news și s-a demonstrat că nu întotdeauna cei care transmit din vorbă-n vorbă informația mai departe sunt cei care o cred, ci au dorința de a șoca, dorința de a atrage atenția asupra lor, de a fi validați, de a arăta că ei sunt diferiți.
Deci sunt mai multe motivații și nevoi pe care ei și le satisfac făcând acest share de informație. Deci social media a dezvoltat și o anumită tipologie umană care are această deprindere de a transmite informația mai departe fără să o treacă printr-un filtru critic. Asta e problema.
Și iarăși o patimă, să zic așa, în social media este repetiția. Expunerea la un mesaj repetat îl face mult mai credibil, dar nu este adevărat. Dacă ni-l spun 10 oameni, nu înseamnă că el are valoare de adevăr prin repetiție, iar noi nu mai căutăm sursa credibilității lui, ci îl credem a priori, pentru că, nu-i așa, „zice lumea”...
Sabina Iosub: Există, de asemenea, încă un păcat ce vine din social media, cel legat și de numărul de like-uri, de felul în care e apreciată o chestiune pe care o spui. Din nou, aici vedem multe aprecieri sau multe persoane care caută acest tip de validare sau de a se lăuda în fața altora: „Uite câte like-uri am primit eu la o postare”, tocmai pentru că poate e mincinoasă, poate pentru că este o postare șocantă, cum spuneați, sau care activează anumite grupuri. Aici e un alt fenomen care cred că trebuie cumva explicat și contracarat.
Delia Vîrgă: Da, pe asta își bazează și influencerii aceștia modalitatea prin care ei își câștigă credibilitatea la atâția oameni...
Sabina Iosub: Și, în final, și banii, ca să fie cât se poate de clar.
Delia Vîrgă: Clar. Da, e efectul de familiaritate pe care îl folosesc și în campanii electorale politicienii. Ați văzut că există o anumită rețetă de succes: să te expui de mai multe ori în diferite contexte, astfel încât oamenii să fie familiarizați cu tine ca persoană și să-ți accepte mesajul mult mai ușor.
Pentru că efectul de familiaritate duce și la credibilitate. „Păi, dacă spune ăla... l-a văzut toată lumea, uite câte like-uri are”.
Deci cumva aceste like-uri sunt girul pentru a da credibilitate mesajului, nu neapărat că e investigată informația și este căutată originea ei așa cum ar trebui într-o abordare critică.
Sabina Iosub: Simt nevoia să ne mai uităm, dintr-o altă perspectivă, la acest fenomen, pentru că în țara noastră el prinde bine rău, prinde foarte, foarte ușor. De asemenea, în zona aceasta a Europei e o diferență semnificativă față de vestul Europei, de exemplu. Nu e doar o chestiune legată de psihologie, nu e doar o chestiune legată de geografie, dacă vreți. Nu e doar o chestiune legată de felul în care e construită societatea. E un fenomen extrem de amplu, poate unul dintre cele mai ample studiate sau văzute în ultimii ani. Cum facem să găsim, așadar, o rețetă, având în vedere toate aceste fațete?
Delia Vîrgă: Educația e cuvântul cheie și cred că toate modalitățile prin care putem să facem educație, încă de la cei din școala primară cred că trebuie educați; și are impact această educație inclusiv la vârsta senectuții, să zic așa, pentru că ați văzut ce vulnerabili sunt bătrânii la înșelătoriile acelea online sau la telefon, care cer bani pentru diferite situații, și aceea e o formă de manipulare.
Eu zic că educația ne salvează. Sper să mai aibă pe cine, să fim suficient de numeroși ca să avem o investiție serioasă și a-i învăța pe oameni să folosească gândirea critică într-o manieră structurată, nu doar ca simplă opunere: „Nu cred, pentru că nu-mi convine sursa” sau „Cred, pentru că vine dintr-o sursă credibilă”, ci să ne punem acele întrebări care ne ajută să ajungem la adevăr.
Atunci, da, cred că mai avem o șansă ca și popor, să nu fim atât de ușor manipulați.
Sabina Iosub: Educația la nivel centralizat, să spunem. Dar m-aș uita și la lucrurile cu un impact mult mai imediat, de la om la om, inclusiv acest tip de discuție. Care sunt mecanismele psihologice prin care putem convinge un om că ceea ce vede e fake news, în condițiile în care de multe ori nu se mai raportează la adevărul general valabil?
Delia Vîrgă: E într-adevăr o mare artă să poți să-l faci pe om să gândească diferit de modul în care gândește în mod obișnuit și în niciun caz nu o să-i spui: „Ești prost, nu e corect ceea ce spui tu acum”, pentru că el o va lua ca pe un atac la persoană și va intra într-o defensivă, să-și apere identitatea, nu neapărat ideea pe care el a susținut-o.
Și atunci e nevoie de această strategie prin învăluire, în care să nu atacăm persoana, ci să punem reflectorul pe idee și pe modalitățile prin care putem să o analizăm din mai multe puncte de vedere, inclusiv acel raționament invers sau ipotezele contrare.
„Ok, ce ar putea să te convingă că această idee e falsă? Tu crezi în ea, ok, dar ce argument ar fi pentru tine viabil, ca să vezi și altă față a monedei?” Pentru că în știință noi avem acest principiu al ipotezelor contrare, în care e bine să demonstrăm și că se poate, și că nu se poate, ca să fim cu adevărat convinși de adevărul științific. La fel și în viață.
Sabina Iosub: În aceeași viață aparținem unor grupuri. În general, suntem înconjurați de oameni cu cam același tip de gândire ca noi, la același nivel sau, mă rog, în zona de analiză cam aceeași. Dacă suntem din tabere diferite și vedem că în acest moment societatea este împărțită în atât de multe tabere și atât de diferite, care mai devine adevărul comun?
Delia Vîrgă: Ceea ce descrieți este capcana bulei mediatice în care intrăm destul de ușor, deoarce cu toții avem nemulțumirile noastre sau avem anumite păreri legate de buna funcționare a unor sisteme, ca să nu zic ale statului neapărat, că sunt și altele. Și aderăm la opiniile care vin să confirme părerea noastră, iar algoritmul din social media ne blochează cumva, ne încercuiește și ne distribuie doar aspecte care vin să fie congruente cu părerea noastră.
Sabina Iosub: Se cam spune: „Trăiești în bula ta”, ai bula ta în care auzi cam aceleași lucruri pe care le gândești și tu, vezi cam același tip de acțiuni. De aceea întreb: ciocnirea aceasta între bule cum se petrece și cine ajunge să câștige, să spunem?
Delia Vîrgă: E foarte greu să spargi o bulă de genul ăsta și să creezi o convingere autentică, adică diferită de cea formată la nivel de grup, pentru că și grupul contribuie la întărirea convingerilor noastre. Tot prin acest demers, din aproape în aproape, și prietenii buni ar trebui să se expună puțin și să îi provoace pe ceilalți prieteni să gândească diferit, fără să atace însă persoana.
Sabina Iosub: Apa e apă, oricum ne-am uita la ea, de exemplu. Știți însă că sunt foarte multe teorii acum care privesc altfel inclusiv banala apă. În astfel de situații, când știm că s-au creat bule, în care falsul devine noul adevăr pentru ei, mai există leac?
Delia Vîrgă: E foarte greu să vă răspund, pentru că există o modalitate de funcționare a minții noastre în care, în condiții de incertitudine, de neclaritate, de amenințare, noi acceptăm chiar și o explicație din asta fantasmagorică, pentru că avem nevoie de control.
Și dacă primim informația de genul: „Nu știm noi ce se întâmplă, dar sunt unii care au grijă să se întâmple ce trebuie”, asta ne liniștește, paradoxal, nu ne sperie. Ne dă sentimentul că „Ok, nu știm cine sunt aceia, dar lucrează pentru noi sau în favoarea noastră, sau în favoarea liniștii noastre”. Și asta este, de fapt, o altă capcană a minții noastre, în care alegem liniștea în favoarea unor alte ipoteze contrare sau a unor informații care sunt incerte.
Sabina Iosub: Închei cu o întrebare: ne mai facem bine?
Delia Vîrgă: Noi întotdeauna trăim cu speranța că noi cu toții o să fim mai bine. Și psihologia e chiar cea care lucrează, ca o uzină, pentru binele omenirii și pentru a găsi căi pentru a ne face din ce în ce mai bine. Deci da.
