Antena 3 CNN › Externe › Uniunea Europeană › Premierul Greciei a cerut UE să relaxeze disciplina fiscală la nivelul Uniunii. Mitsotakis acuză scăderea nivelului de trai

Premierul Greciei a cerut UE să relaxeze disciplina fiscală la nivelul Uniunii. Mitsotakis acuză scăderea nivelului de trai

M.L.
1 minut de citit Publicat la 22:37 30 Sep 2026 Modificat la 22:37 30 Sep 2026
terasa Rhodos
Conform celor mai recente sondajele de opinie, grecii se arată cel mai mult îngrijorați de calitatea vieții și costurile sociale, în continuă creștere, provocate de seria de crize globale din ultima perioadă.. Imagine de arhivă cu caracter ilustrativ al unei terase din Rhodos, Grecia. Foto: Getty Images

Grecia a solicitat Uniunii Europene să aprobe o relaxare a disciplinei fiscale pentru statele membre, în contextul actual al crizei energetice, care afectează nivelul de trai al cetățenilor UE, a declarat miercuri prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis, citat de publicația elenă Ekathimerini.

„Fiecare inițiativă mai largă trebuie să poarte o ștampilă europeană de aprobare”, a spus Mitsotakis.

Guvernul elen a anunțat că ar putea lua în considerare reducerea taxelor mari pe combustibil, cu condiția ca UE să dea undă verde. 

Mitsotakis a anunțat, de asemenea, o relaxare a termenilor de rambursare a creditelor pentru debitorii aflați în dificultate și reguli mai stricte pentru administratorii de credite.

În același timp, premierul elen a anunțat și o „ușoară creștere” a subvențiilor de stat pentru prețurile la motorină, în prima jumătate a lunii octombrie, de la 10 cenți la 15 cenți pe litru.

Conform celor mai recente sondajele de opinie, grecii se arată cel mai mult îngrijorați de calitatea vieții și costurile sociale, în continuă creștere, provocate de seria de crize globale din ultima perioadă. În primăvara lui 2027, în Grecia se vor organiza alegeri parlamentare, iar Mitsotakis intenționează să câștige un al treilea mandate consecutiv de premier pentru următorii 4 ani.

„Guvernul a ales să sprijine societatea fără a submina economia”, a spus Mitsotakis. „Nu avem nevoie de o altă criză națională în cadrul unei crize globale”. Premierul elen a adăugat că prețurile la carburanți vor fi revizuite la fiecare două săptămâni. 

Prețul uleiului folosit pentru încălzire, a spus Kyriakos Mitsotakis, va fi menținut la valoarea de sub 1,75 € pe litru.

Prim-ministrul a adăugat că a scris președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și șefului Eurogrupului (organism informal care reunește miniștrii din zona euro), Kyriakos Pierrakakis, și a cerut ca UE să arate mai multă indulgență în gestionarea crizei costului vieții.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

Parteneri

x close