Antena 3 CNN Be EU Speranţa renaşte în Parlamentul European odată cu inaugurarea mandatului noului preşedinte american Joe Biden

Speranţa renaşte în Parlamentul European odată cu inaugurarea mandatului noului preşedinte american Joe Biden

Eurodeputații salută inaugurarea lui Joe Biden drept o oportunitate pentru Europa de a consolida legăturile UE-SUA și de a aborda provocările și amenințările comune la adresa democrației.

Speranţa renaşte în Parlamentul European odată cu inaugurarea mandatului noului preşedinte american Joe Biden
Sursa foto: hepta
de Georgiana Adam    |    20 Ian 2021   •   16:30

Membrii Parlamentului European au dezbătut, miercuri dimineaţă, inaugurarea lui Joe Biden în funcția de președinte al SUA și situația politică din Statele Unite alături de președintele Consiliului European, Charles Michel, și de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Preşedintele Consiliului European: Împreună cu SUA, trebuie să fim temelia ordinii mondiale

"Astăzi este o oportunitate de a revigora relația noastră transatlantică despre care ştim că a suferit foarte mult în ultimii patru ani. În acest timp, lumea a devenit mai complexă, mai instabilă și mai imprevizibilă.

Mai mult ca oricând, acest lucru ne impune nouă, europenilor, să ne luăm ferm soarta în mâini pentru a ne apăra interesele și a ne promova valorile.

Împreună cu SUA, trebuie să fim temelia solidă a ordinii internaționale bazate pe reguli, lucrând pentru pace, securitate, prosperitate, libertate, drepturile omului și egalitatea de gen", a spus președintele Consiliului European, Charles Michel (foto).

Şefa Comisiei Europene: Suntem pregătiţi pentru un nou început cu partenerul nostru cel mai de încredere

"Europa are acum un prieten în Casa Albă și este pregătită pentru un nou început cu cel mai vechi și cel mai de încredere partener al său. Trebuie să facem o schimbare globală bazată pe valori comune, pe democrație, schimbări climatice, gestionarea pandemiei și digitalizare", a spus Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.

Referindu-se la asediul asupra Capitolului organizat online, precum și la discursul de ură și dezinformarea răspândită prin intermediul rețelelor sociale, von der Leyen a solicitat cooperarea cu SUA pentru a reglementa giganții tehnologici. "

Puterea politică nestăvilită a giganților internetului trebuie să fie restrânsă, deoarece comportamentul lor trebuie să fie dictat de legi, nu de decizii arbitrare luate de un CEO din Silicon Valley",  adăugat ea.

Liderii grupurilor politice din Parlamentul European au salutat, la rândul lor, noua administraţie de la Casa Albă dar au atras, pe de altă parte, atenţia că problemele scoase la suprafaţă de mandatul lui Donald Trump nu trebuie ignorate.

Manfred Weber (PPE): "Să apărăm împreună valorile și instituțiile noastre comune"

Reprezentantul popularilor europeni, Manfred Weber, a subliniat că "astăzi este o zi plină de speranță. Patru ani de divizare a societății sunt acum în spatele nostru". Potrivit lui Weber, Europa are probleme similare cu ale SUA.

"Rețelele sociale evidențiază poziții extremiste. Giganții tehnologici au nevoie de reguli clare - trebuie să fie în slujba societății. De asemenea, este important să luăm în serios preocupările alegătorilor lui Trump. Protejarea granițelor nu este extremism. Să apărăm împreună valorile și instituțiile noastre comune", a concluzionat Weber.

Iratxe García Pérez (S&D): Trumpismul şi Brexit-ul îşi au rădăcinile în inegalităţi

Reprezentanta socialiştilor şi democraţilor, Iratxe García Pérez, a spus, la rândul său, că "ignorarea flagelului inegalității este modul în care au început unele dintre cele mai grave perturbări din ultimii ani, precum Brexit și trumpismul".

Potrivit acesteia, toate democrațiile, chiar și cele mai puternice, sunt vulnerabile.

Scenele îngrozitoare ale atacului asupra Capitolului demonstrează că "trebuie să luptăm împotriva dezinformării", susţine Pérez.

O altă provocare comună UE-SUA este reconstruirea sistemului multilateral și asigurarea respectării regulilor și instituțiilor democratice, a conchis eurodeputata spaniolă.

Dacian Cioloş (Renew Europe): Trebuie să remodelăm parteneriatul

"Atacul asupra Capitolului are rădăcini recunoscute. Populismul, urmărirea intereselor individualiste în funcții publice, polarizarea și minciunile s-au propagat din cel mai important birou al țării. Nicio democrație din lume nu este imună în fața acestor pericole.

Astăzi este „o oportunitate pe care nu o putem rata. Trebuie să ne suflecăm mânecile, să remodelăm parteneriatul (...) și să găsim o viziune comună cu privire la modul de a face față provocărilor comune, cum ar fi reducerea tensiunilor comerciale, combaterea schimbărilor climatice și abordarea față de giganții digitali", a estimat eurodeputatul Dacian Cioloş, liderul Renew Europe.

Ska Keller (Verzi/EFA): Este Europa ferită de populism şi demagogi?

Ska Keller, reprezentanta grupului "Verzilor", a solicitat protejarea libertăților fundamentale și a statului de drept. Ea a spus că evenimentele de la Capitoliu au fost rezultatul direct al încurajării lui Trump și a "patru ani de minciuni zilnice și dispreț față de fapte".

"Oare Europa este ferită de populism și demagogi, de dezinformări și atacuri asupra statului de drept?", a întrebat ea, menționând, între altele, campania Brexit "plină de minciuni flagrante și promisiuni false", nerespectarea drepturilor femeilor asupra propriilor corpuri, adusă în atenţia publică de "acțiunea incredibilă a guvernului polonez” și "dezmembrarea sistemică a statului de drept în Ungaria de către Viktor Orban".

×
Subiecte în articol: be EU Parlamentul European Joe Biden
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close