Antena 3 CNN Be EU Cererea privind embargoul total asupra importului de cărbune, gaz și petrol din Rusia, adoptată de Parlamentul European, în ropote de aplauze

Cererea privind embargoul total asupra importului de cărbune, gaz și petrol din Rusia, adoptată de Parlamentul European, în ropote de aplauze

Parlamentul European a aprobat astăzi amendamentul privind un embargo total asupra importurile de cărbune, gaz și petrol din Rusia, după ce Comisia Europeană a propus săptămâna aceasta un set nou de sancțiuni împotriva Moscovei, ca urmare a invaziei din Ucraina.

Cererea privind embargoul total asupra importului de cărbune, gaz și petrol din Rusia, adoptată de Parlamentul European, în ropote de aplauze
Sursa foto: Hepta
de Mia Lungu    |    07 Apr 2022   •   13:36

Rusia le-a cerut statelor Uniunii Europene să-i plătească în ruble gazele livrate începând cu 1 aprilie, dar acestea au refuzat.

Într-o rezoluție adoptată joi cu 513 voturi pentru, 22 împotrivă și 19 abțineri, eurodeputații solicită măsuri punitive suplimentare, inclusiv „un embargo total și imediat asupra importurilor de petrol, cărbune, combustibil nuclear și gaze din Rusia”, se arată în comunicatul instituției europene.

Odată aprobat amendamentul, europarlamentarii au început să aplaude.

Rezoluția Parlamentului este un gest politic, decizia finală referitoare la interzicerea importurilor din Rusia aparținând Comisiei Europene.

Parlamentul își exprimă revolta și indignarea față de atrocitățile semnalate comise de forțele armate ruse și solicită ca autorii crimelor de război să fie trași la răspundere. 

Într-o rezoluție adoptată joi cu 513 voturi pentru, 22 împotrivă și 19 abțineri, eurodeputații solicită măsuri punitive suplimentare, inclusiv „un embargo total și imediat asupra importurilor de petrol, cărbune, combustibil nuclear și gaze din Rusia”.

Aceste măsuri ar trebui să fie însoțite de un plan de asigurare a securității aprovizionării cu energie a UE, precum și de o strategie de limitare a sancțiunilor „în cazul în care Rusia ia măsuri în vederea restabilirii independenței, suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional și își retrage complet trupele de pe teritoriul Ucrainei”.

Excluderea Rusiei din G20 și din alte organizații multilaterale

implementarea deplină și efectivă a sancțiunilor existente de către întreaga UE și de către aliații internaționali ai UE trebuie să fie o prioritate în prezent, insistă eurodeputații. Aceștia fac apel la liderii UE să excludă Rusia din G20 și din alte organizații multilaterale, cum ar fi Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, Interpol, Organizația Mondială a Comerțului, UNESCO și altele, „ceea ce ar constitui un semn important că comunitatea internațională nu va reveni la relațiile obișnuite cu statul agresor”.

Pentru a eficientiza sancțiunile, Parlamentul solicită excluderea băncilor ruse din sistemul SWIFT, interzicerea intrării în apele teritoriale ale UE și a staționării în porturile UE a tuturor navelor conectate la Rusia și interzicerea transportului rutier de mărfuri dinspre și către Rusia și Belarus. Eurodeputații solicită, de asemenea, confiscarea tuturor activelor „care aparțin oficialilor ruși sau oligarhilor asociați regimului lui Putin, reprezentanților și interpușilor acestora, precum și ale celor din Belarus care au legătură cu regimul Lukașenko”.

Subliniind implicarea Belarusului în războiul din Ucraina, rezoluția solicită ca sancțiunile împotriva Belarusului să le reflecte pe cele introduse împotriva Rusiei pentru a elimina orice lacune care îi permit lui Putin să utilizeze ajutorul oferit de Lukașenko pentru a eluda sancțiunile.

Livrările de arme trebuie continuate și intensificate

Eurodeputații fac referire la atrocitățile șocante, „care constituie în mod incontestabil crime de război”, comise de trupele ruse în Ucraina și, în special, în Bucea, care au distrus complet sau aproape complet Mariupol, Volnovaha și alte orașe și sate. Aceștia subliniază că autorii crimelor de război trebuie trași la răspundere și solicită înființarea unui tribunal special al ONU pentru crimele din Ucraina.

Parlamentul reiterează faptul că livrările de arme trebuie să continue și să fie intensificate pentru a permite Ucrainei să se apere în mod eficient. Eurodeputații sprijină continuarea ajutorului defensiv acordat forțelor armate ucrainene în mod individual de către statele membre ale UE și în mod colectiv prin intermediul Instrumentului european pentru pace.

Constatând că aproape 6.5 milioane de cetățeni ucraineni au fost strămutați în interiorul țării și peste 4 milioane au părăsit țara din cauza războiului, eurodeputații solicită coridoare umanitare sigure pentru evacuarea civililor care fug din calea bombardamentelor și consolidarea rețelelor de ajutor umanitar ale UE în Ucraina.

Parlamentul condamnă retorica rusă ce sugerează posibilitatea recurgerii la utilizarea armelor de distrugere în masă și subliniază că orice astfel de desfășurare va fi întâmpinată cu cele mai grave consecințe.

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close