Antena 3 CNN Be EU Conducerea Parlamentului European se reconfigurează la Bruxelles săptămâna aceasta

Conducerea Parlamentului European se reconfigurează la Bruxelles săptămâna aceasta

Săptămâna aceasta, conducerea Parlamentului European se reconfigurează la Bruxelles.

Conducerea Parlamentului European se reconfigurează la Bruxelles săptămâna aceasta
Sursa foto: Getty Images
de Sabina Iosub    |    27 Ian 2022   •   21:19

Săptămâna trecută, Roberta Metsola a fost aleasă președinte al Parlamentului European.

Tot atunci au fost deciși și președinții și chestorii, însă, în cadrul acestei săptămâni, trebuie reorganizate și comisiile la nivel de conducere, vor fi aleși președinții și coordonatorii.

Comisiile sunt locul unde se așează legislația, se depun amendamente și au loc și discuții cu miniștrii Uniunii Europene.

Tot săptămâna aceasta s-a decis ca o delegație a eurodeputaților din comisiile Afacerilor Externe, dar și din subcomisia de apărare să meargă în Ucraina - știți foarte bine că situația de acolo este extrem de volatilă.

O poziție a Parlamentului European cu privire la acest subiect a fost deja adoptată și sunt condamnate gesturile sau intențiile Rusiei pentru acea zonă.

Săptămâna aceasta, la Bruxelles, are loc și o ședință de Plen în cadrul căreia va fi comemorat Holocaus. Sunt 77 de ani de la momentul în care a fost eliberată tabăra de la Auschwitz.

La această comemorare va participa și o supraviețuitoare a acelui moment, în vârstă de 100 de ani.

×
Subiecte în articol: be EU Parlamentul European
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close