Antena 3 CNN Be EU Consiliul UE consideră acţiunile Belarusului "atac hibrid", și pregătește noi sancțiuni

Consiliul UE consideră acţiunile Belarusului "atac hibrid", și pregătește noi sancțiuni

Uniunea Europeană pregătește noi sancțiuni împotriva Belarusului ca urmare a crizei migranților de la granița cu Polonia, iar, pe fondul crizei, cancelarul german, Angela Merkel, a cerut intervenţia preşedintelui rus, Vladimir Putin.

Consiliul UE consideră acţiunile Belarusului "atac hibrid", și pregătește noi sancțiuni
Sursa foto: Getty Images
de Alexandra Ionescu    |    10 Noi 2021   •   20:29

Ambasadorii ţărilor UE au stabilit, miercuri, că acţiunile regimului de la Minsk, acuzat că facilitează tranzitul imigranţilor clandestini spre frontierele Uniunii Europene, pot fi considerate o formă de "atac hibrid", afirmă diplomaţi europeni citaţi de agenţia Reuters.

Administraţia Aleksandr Lukaşenko respinge acuzaţiile, afirmând că de fapt Belarusul este victima unui "atac hibrid".

Decizia Consiliului UE stabileşte baza juridică pentru impunerea de noi sancţiuni asupra Belarusului. Sancţiunile ar urma să fie anunţate săptămâna viitoare şi ar putea viza 30 de oficiali și entități din Belarus, printre care se numără ministrul de externe, Vladimir Makei, și compania aeriană națională Belavia.

Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a acuzat miercuri regimul din Belarus, condus de preşedintele Aleksandr Lukaşenko, de practicarea "terorismului de stat" prin transferul a mii de imigranţi clandestini la frontierele Uniunii Europene.

"Este clar că în acest caz ne confruntăm cu o manifestare a terorismului de stat", a declarat Mateusz Morawiecki, într-o conferinţă de presă organizată alături de Charles Michel, preşedintele Consiliului European. "Este vorba de o răzbunare discretă" a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko din cauza susţinerii acordate de Polonia opoziţiei belaruse, a subliniat Mateusz Morawiecki, potrivit Mediafax.

Anterior, Mateusz Morawiecki a acuzat că operaţiunile regimului din Belarus de facilitare a tranzitului imigranţilor sunt coordonate de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. "Liderul Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, este executorul celui mai recent asalt, dar acest asalt are un susţinător care poate fi găsit la Moscova, iar acel susţinător este preşedintele Putin", a declarat Mateusz Morawiecki.

Cancelarul în funcţie al Germaniei, Angela Merkel, l-a sunat, miercuri pe Vladimir Putin, şi l-a rugat să intervină "pentru a exercita influenţă asupra regimului de la Minsk" în criza imigranţilor.

Agenția ONU pentru Refugiați (Înaltul Comisariat al ONU pentru refugiaţi, UNHCR) și-a exprimat marți îngrijorarea cu privire la sute de migranți care au tăbărât lângă granița Belarus cu Polonia și a cerut încetarea utilizării persoanelor vulnerabile în scopuri politice.

×
Subiecte în articol: Belarus consiliu UE sanctiuni migranti
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close