Antena 3 CNN Be EU Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, face o vizită la Kiev

Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, face o vizită la Kiev

Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a ajuns în Ucraina, fiind astfel primul lider al unei instituții europene care va vizita Kievul de când a început invazia rusă.

Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, face o vizită la Kiev
Sursa foto: Hepta | Sputnik / Alexey Vitvitsky
de Gabriel Dano    |    01 Apr 2022   •   16:30

În pregătirea vizitei, nu a fost oferit niciun detaliu al călătoriei sau al agendei președintelui în Ucraina "din cauza preocupărilor legate de securitate", a declarat un oficial al Parlamentului European pentru CNN.

Într-un discurs de luni, Metsola a spus că este "important ca Parlamentul European să sprijine aspirația Ucrainei de a fi o țară candidată la aderare".

Roberta Metsola a publicat astăzi o fotografie emoționantă în care îl îmbrățișează pe Ruslan Stefanchuk, președintele Radei Supreme a Ucrainei.

Situaţia din Ucraina, principalul subiect în Parlamentul European

Parlamentul European este reunit săptămâna aceasta în plen, la Strasbourg. Principalul subiect de discuţie este situaţia din Ucraina.

Eurodeputaţii au dezbătut rolul Europei într-o lume în schimbare şi situaţia securităţii continentului în urma agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, cu prim-ministrul Estoniei, Kaja Kallas, şi cu Josep Borell, şeful politicii externe a Uniunii Europene.

Roberta Metsola a subliniat, în alocuţiunea sa, că trebuie ca Uniunea Europeană să facă paşi pentru a răspunde invaziei Rusiei şi încercărilor Kremlinului de a destabiliza ordinea europeană în materie de securitate.

"Trebuie să reevaluăm rolul Europei în această nouă lume. Trebuie să ne intensificăm investiţiile în domeniul apărării şi al tehnologiilor inovatoare. Este momentul să luăm măsuri decisive pentru a asigura securitatea tuturor europenilor", a spus Preşedintele Parlamentului European.

Aşadar, Parlamentul European solicită mai multe eforturi de apărare din partea Uniunii Europene, dar şi măsuri suplimentare pentru a reduce dependenţa energetică a Europei de Kremlin.

Josep Borell, şeful politicii externe a Uniunii Europene, a subliniat, la rândul său, modul în care războiul în curs îşi va lăsa amprenta asupra istoriei. Acesta a subliniat că Uniunea Europeană şi cetăţenii săi trebuie să depună, în cele din urmă, un efort colectiv pentru a-şi reduce dependenţa energetică de Rusia. 

La finalul acestei săptămâni va avea loc la Versailles, o întâlnire a şefilor de stat şi de guverne, care vor discuta despre noi sancţiuni posibile la adresa Rusiei.

×
Subiecte în articol: Roberta Metsola Război Ucraina
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close