Antena 3 CNN Be EU Soluțiile României dacă nu intră în Schengen anul acesta. Europarlamentar bulgar: "Ar trebui să luăm în calcul deschiderea granițelor"

Soluțiile României dacă nu intră în Schengen anul acesta. Europarlamentar bulgar: "Ar trebui să luăm în calcul deschiderea granițelor"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 08:54 18 Noi 2023 Modificat la 11:06 18 Noi 2023
Peter Vitanov
Soluțiile României dacă nu intră în Schengen anul acesta. Europarlamentar bulgar: "Ar trebui să luăm în calcul deschiderea granițelor" Sursa foto: Antena 3 CNN

Peter Vitanov, europarlamentar bulgar, a vorbit, în emisiunea Be EU, despre problema integrării în Schengen, despre care spune că nu va fi rezolvată prea curând.

"Nu sunt foarte optimist. Din păcate, la începutul acestui an ne bazam pe președinția spaniolă pentru a rezolva această problemă. Dar, din păcate, acum lucrurile nu mai sunt atât de optimiste și nu mă aștept să fim primiți în Schengen.

Poate că va exista o propunere similară cu cea pe care am avut-o cu muți ani în urmă, cu privire la deschiderea frontierelor aeriene și maritime, ceea ce, desigur, nu este satisfăcător.

Pentru că, știm cu toții, atât în Bulgaria, cât și în România, problema este frontiera rutieră. Camioanele trebuie să aștepte 2-3 zile pentru a intra din Bulgaria în România sau din Grecia în Bulgaria", a spus europarlamentarul.

Citește și: Peste 4 miliarde de euro pentru planul de luptă contra cancerului la nivel european

Pe de altă parte, în acest caz, sunt tot mai multe voci care spun că România și Bulgaria ar trebui să elimine granițele dintre ele, fapt care implică anumite avantaje economice.

"Se creează și curente antieuropene, curente eurosceptice, pentru că noi îndeplinim criteriile, dar nu suntem primiți acolo. Consecințele politice sunt chiar mai periculoase decât cele economice.

Ar trebui să facem ceva. Ar trebui să nu ne mai plângem și să începem să facem ceva. Poate ar trebui să luăm în considerare posibilitatea de a deschide granițele, dacă nu suntem acceptați în acest spațiu economic.

Pentru că, să fim sinceri, anul viitor vor avea loc alegeri europene și nicio țară nu își va permite să își schimbe politica de migrație, mai ales cu această presiune uriașă venită dinspre Orientul Mijlociu, inclusiv dinspre Turcia", spune Peter Vitanov, europarlamentar bulgar.

×
x close