Antena 3 CNN Români care dezvoltă România Erbașu, unul dintre oamenii care construiesc România

Erbașu, unul dintre oamenii care construiesc România

Construcții Erbașu este una dintre primele firme înființate în România după Revoluție și cea mai importantă dintr-un grup de firme cu afaceri în construcții, turism și agricultură, care a ajuns anul trecut la afaceri de 557,6 milioane de lei și peste 1.500 de angajați. Presedinte al Constructii Erbasu este Cristian Erbașu.

Erbașu, unul dintre oamenii care construiesc România
23 Dec 2019   •   11:59

După dispariția fondatorului companiei, Mihai Erbașu, în 2004, administratorul afacerilor a devenit Cristian Erbașu, fiul acestuia, ajuns rapid unul dintre cei mai cunoscuți și vocali constructori din România. De altfel, Cristian Erbașu, împarte firma cu fratele său Alexandru, unchiul său Ion și alți colegi din conducere.
Cristian Erbașu, care este unul dintre liderii Federatiei Patronatelor Societatilor din Constructii, avertiza anul acesta că piaţa imobiliară este în pericol şi că vom asista la multe insolvenţe în perioada următoare. 

Situaţia în piaţa construcţiilor este instabilă pentru că s-au întârziat multe proiecte majore, iar România are nevoie de infrastructură. 

Probleme cu forța de muncă

Cristian Erbașu, președintele Construcții Erbașu, una dintre cele mai mari firme de construcții din România, consideră că țara noastră se află într-o situație dificilă, în care companii importante vor fi nevoite să suplinească în continuare deficitul de pe piața muncii din construcții și cu forță de muncă din țări estice. În același timp, companiile vor trece și printr-o provocare de anduranță, într-o piață în care numărul insolvențelor și falimentelor se află pe un trend ascendent.

Chiar dacă salariile din piața construcțiilor au crescut, principala problemă în România este că, de aproximativ doi ani, industria construcțiilor funcționează cu un singur motor la capacitate ridicată – cel din rezidențial, birouri, centre comerciale sau industrial. 

De altfel, Erbașu confirmă că facilităţile fiscale acordate sectorului construcţiilor prin prevederile OUG 114/2018 au dus la majorarea cu 30% a salariilor muncitorilor din constructii. Prevederile OUG 114/2018 sunt in primul rand destinate angajatilor cu scopul de a diminua exodul fortei de munca în străinătate și de a atrage conaționali ce lucrează în vest inapoi acasa. Totodata prin aceste reglementari s-a dorit diminuarea cât mai mult posibil a muncii la negru si la gri din constructii. 

Primele rezultate au fost confirmate în cursul anului curent, iar acestea confirmă că exodul în străinătate s-a diminuat, o parte dintre români au început să se întoarcă acasă, iar munca la gri și negru a scăzut considerabil. 

Pentru că lipsa forței de muncă din construcții a condus la o creștere a salariilor în domeniu Erbașu spunea că investitorii trebuie să înțeleagă că pentru evitarea unei bule imobiliare, trebuie să își diminueze profitul și nu să crească prețurile pentru că au o marja suficient de mare cât să poată suporta aceste creșteri de prețuri venite din partea forței de muncă.

După ce veniturile din acest domeniu pe 2016, 2017 și 2018 au fost relativ constante, familia Erbașu se așteaptă la o creștere semnificativă a cifrei de afaceri începând cu acest an, având în vedere contractele deja semnate. 

Vorbim despre proiecte privind anveloparea de blocuri în București, stadionul Steaua, stadionul Rapid, Sala Polivalentă din Oradea, Sala Polivalentă din Mioveni, construcția unor clădiri rezidențiale s.a.m.d.

Alte investiții ale Construcții Erbașu

Familia Erbașu a dezvoltat, cu patru milioane de euro, noul hotel ibis Styles Bucharest Erbaș, amplasat în nordul Capitalei și care din 2018 este functional la capacitate maximă. 

Hotelul ibis Styles Bucharest Erbas, are 96 de camera si are un design interior special a cărui tematica este unică în România: constructii. Totodată, hotelul cuprinde o sală de conferințe complet echipată, cu lumină naturală, un business lounge, un bar și o zonă dedicată copiilor și e operat de Orbis Hotel Group, partener strategic al AccorHotels în Europa de Est și licențiator unic al tuturor mărcilor AccorHotels în regiune, împreună cu partenerul local și cu investitorul, Construcții Erbașu, în cadrul unui acord de management.

Totodată sunt în curs de execuție investiții în domeniul rezidențial, acolo unde alături de omul de afaceri Daniel Pițurlea construiește un ansamblu de locuințe cu 1.000 de apartamente, in Mogoșoaia, denumit Arbo Residence, a carui investitie totala ar urma sa fie de 70 de milioane de euro. Termenul estimat pentru finalizarea primei faze a proiectului Arbo fiind sfârșitul anului lui 2020. 

Lucrările la Arbo Residence, unul dintre cele mai spectaculoase ansambluri rezidenţiale din nordul Capitalei, au demarat în forţă, termenul estimat pentru finalizarea primei faze fiind sfârșitul lui 2020. 

„Estimăm că cele circa 300 de apartamente din prima fază să fie gata spre sfârșitul anului 2020. Complexul va fi superb, se află la 400-500 de metri de pădure şi de lacul Mogoşoaia", declara Alexandru Erbaşu, unul dintre acţionarii firmei Construcţii Erbaşu. Terenul pe care este construit noul proiect are șase hectare, fiind poziţionat la circa 600 de metri de Primăria Mogoşoaia, spre Buftea. Arbo Residence va avea studio-uri, apartamente cu două și trei camere, dar și apartamente de tip duplex. Apartamentele sunt însă high-end, cu un design exclusivist într-un ansamblu care promite să integreze tehnologia de ultimă oră cu natura.

Pași către agricultură

De asemenea, familia Erbașu, a demarat de câțiva ani și afaceri în agricultură. Cristian Erbașu afirmă că își va concentra investițiile și în agricultură în următoarea perioadă de timp. Îl vede că fiind un domeniu de viitor în România, iar acest lucru se poate observa în special la târgurile de profil, care sunt extrem de dinamice, similare celor de construcții din urmă cu șapte-opt ani. 

Familia Erbașu deține o fermă de vaci de lapte, dar și o fabrică în care se produc brânzeturi naturale, situată în județul Dâmbovița, la circa 20 de kilometri de Târgoviște.

Dezvoltarea fabricii a necesitat o investiție de circa trei milioane de euro, iar pe parcursul următorilor trei ani, în funcție de amploarea și succesul pe care îl va avea acest business, urmează să mai fie investite și alte sume importante euro în perfecționarea fermei de vaci.

Ferma de vaci cuprinde în prezent, în jur de 300 de vaci de lapte, iar în urma investițiilor prognozate pentru următorii trei ani, urmează să ajungă la circa 1.500 de bovine. 

Și de aici, lucrurile ar trebui să meargă spre bine pentru afaceri, mai ales că reprezentanții familiei Erbașu spuneau recent că își doresc ca peste un deceniu firmele lor să fie active și peste hotare, iar cifra de afaceri a grupului să atingă circa un miliard de euro.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close