Antena 3 CNN Români care dezvoltă România Ford România construiește pentru viitor | Români care dezvoltă România

Ford România construiește pentru viitor | Români care dezvoltă România

În fabrica FORD de la Craiova, mâini dibace lucrează fără oprire, iar tehnologii moderne și roboți performanți rotesc neîncetat componente auto, construind de la zero, dând formă și viață mașinilor care ne poartă în siguranță pe străzile lumii.

Ford România construiește pentru viitor | Români care dezvoltă România
Sursa foto: Antena 3
de Georgiana Adam    |    25 Ian 2022   •   13:17

De la începutul producției, 1 milion de mașini au ieșit pe porțile fabricii din Craiova. Câte una la fiecare 69 de secunde, 24 de ore din 24, 5 zile pe săptămână.

FORD Craiova nu e însă doar o familie de 6.000 de angajați, ci și una dintre cele mai performante și tehnologizate fabrici din lume ale constructorului auto și sursa unor premiere mondiale. De doi ani, aici se construiește cel mai vândut model FORD în Europa și primul model hybrid produs în România - Ford Puma.

Prin Puma Hybrid, constructorul a pus România pe harta lumii în materie de electrificare. Ne-a așezat la masa exclusivistă a țărilor care înțeleg importanța de a construi mașini sigure, atât pentru oameni, cât și pentru mediu. Și care au strategii reale pentru viitor.

Până în 2026, Ford își propune ca toate vehiculele să fie electrice și plug in hibrid, capabile de 0 emisii. Iar până în 2030, toate autoturismele care vor ieși pe poarta fabricii vor fi complet electrice.

Aceleași planuri vizează și vehiculele comerciale: 0 emisii până în 2024

Craiova dă tonul și în materie de performanță. În Romania se află una dintre cele doar două fabrici din lume unde FORD construiește cel mai premiat motor din istoria sa: EcoBoost de 1L. Încă de la lansare, din 2012, acesta a primit 11 premii pentru inovație și eficiență de carburant la concursul International Engine and Power Train of the Year.

Până în prezent, 1,5 milioane de unități au fost produse la Craiova

FORD are o istorie de aproape un secol în România. În perioada interbelică, prima fabrică a constructorului de mașini se deschidea la București. Decenii mai târziu, în 2008, Craiova i-a devenit casă. După o investiție de peste 2 miliarde de dolari, Ford a produs Tranzit Connect, B Max, EcoSport și, mai nou, Puma.

Planurile companiei FORD pentru România au crescut de la an la an. Pentru anul viitor, fișa de parcurs e plină, 4 lansări fiind deja pregătite: noul Transit și varianta sa electrică E-Transit, cât și noile modele Focus, Fiesta și Ranger. Și proiectele nu se opresc aici.

Printr-o investiție de 300 de milioane de dolari, un nou model de vehicul comercial ușor va intra în producție în 2023, cu o versiune complet electrică în 2024.

Ford România a reușit de-a lungul timpului să-și construiască o rețea importantă de dealeri, care implementează un concept numit „treat customers like family”.

Pentru că oricine construiește pentru viitor, pune omul pe primul loc. Iar investind în siguranța angajaților, în eficiența și performanța vehiculelor, Ford România a investit, de fapt, în toți cei care se află la volanul mașinilor sale.

  • Ford este cel mai mare angajator din Oltenia
  • motorul de 1L EcoBoost a primit de 6 ori consecutiv premiul pentru motorul anului
  • motorul se produce din 2012 doar la fabricile FORD din Craiova si Koln
  • motorul de 1L EcoBoost echipează modelele Fiesta, Focus, EcoSport, Puma, Connect, Curier și Custom plug in hibrid.
  • confort, siguranță, aer curat, au fost principii confirmate și în 2021.
  • după Puma hibrid, Ford a lansat în România în 2021 primul SUV electric, FORD Mustang Mach-E
  • dintre cele 37 de locații dealership FORD, 17 sunt specializate pe servicii de vânzare și post vânzare de vehicule comerciale.

×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close