În grupurile elitiste de reflecție s-a insinuat recent, recurent, subiectul numit „capitalismul românesc”. E rolul unei cercetări laborioase, al unui demers sociologic amplu si robust, să ne arate cauze și efecte ale designului pe care l-a căpătat economia românească de piață. Evoluția ei arată, probabil, ca un zig-zag bezmetic, cu jaloane frivole printre care s-a strecurat un mers înainte cam împiedicat, dar decis. Ar fi interesant să aflăm nu despre oameni și companii, ci despre motivații, valori, resorturi și mecanisme care au construit capitalismul în varianta lui autohtonă, în ultimul sfert de secol. Și ar mai fi interesant să știm care este particularitatea de gândire care a condus către prăpastia dramatică dintre liderii de orice fel și marele public.
Există două categorii sociale care au fost, de-a lungul acestor ani, atât de blamate cu generalizări nepermise, au fost atât de contestate cu acea violență de limbaj pe care o generează doar frustrările adânci, încât reprezentanții lor se (re)cunosc după stigmatul stânjenitor pe care îl poartă pe frunte: acela de a se numi politician, respectiv om de afaceri. Și totuși, marii artizani ai progresului, oricât de anevoios s-ar fi întâmplat el, făuritorii notabili ai evoluției, oricât de sinusoid s-ar fi desfășurat ea, sunt cei care au îndrăznit să pașească pe scenă și au avut consecvența de a construi (și) pentru alții.
----------------------------
Textul integral îl puteţi citi în revista Români care Dezvoltă România, care conţine și Top 100 Antreprenori Români, disponibilă în punctele de difuzare a presei.
