Antena 3 CNN Români care dezvoltă România Români care dezvoltă România. Luchi Georgescu

Români care dezvoltă România. Luchi Georgescu

Români care dezvoltă România. Luchi Georgescu
19 Iun 2017   •   22:50

Cifra de afaceri a grupului condus cu mână forte de Luchi Georgescu a crescut cu peste 10% anul trecut, la aproximativ 70 de milioane de euro. Pare de invidiat privit din exterior, dar în interior este vorba de efort și sacrificii din partea unui antreprenor femeie, care conduce echipe mari din domenii de activitate total diferite, precum producția de carne prin Meda Prod, producția de vin prin Vincon Vrancea, servicii hoteliere prin Venus Holidays și companiile auxiliare.

Luchi Georgescu face parte din prima generație de antreprenori români de după perioada comunistă și a plecat la drum cu dorința de a dezvolta afaceri care să fie continuate de generațiile următoare și care să contribuie la dezvoltarea și independența economiei. A avut oferte de cumpărare „aprope de nerefuzat”, însă între dorința de a lua banii și a avea o viață liniștită și cea de a se zbate în continuare pentru consolidarea business-urilor a ales varianta din urmă. „M-am întrebat de-a lungul timpului de ce am ales așa, dacă e masochism sau curaj, dacă e dorința de a face lucruri durabile sau de a-mi demonstra mie că pot duce în spate cât alții nu pot” , povestește Luchi Georgescu. Și, după 20 de ani de experiență ca antreprenor în România, crede că poate fi câte puțin din toate, dar în special a simțit că este o datorie și o responsabilitate de a contribui si ea la dezvoltarea economiei țării.  „Fiecare generație trebuie să preia și să continue drumul”, susține antreprenorul, „ca să ajungem și noi ca alte popoare care au intrat în perioada capitalistă cu multe generații în urmă și au ajuns foarte bine, foarte sus și în mentalitate, și în condițiile de viață ale oamenilor”. 

Asta ar putea să schimbe, în timp, și o situație despre care Luchi Georgescu relatează cu înverșunare și cu amar. Ca orice antreprenor, spune că problemele întâmpinate sunt legate de insuficiența forței de muncă calificate și chiar și necalificate, care creează disfunctionalități în producție. La care se adaugă, completează antreprenorul, modificările importante aduse legislației fiscale în mod repetat, neexplicate corect și complet. Sau legile contrare interesului general și discreționare față de capitalul românesc. Și peste toate acestea, repetatele controale ale instituțiilor statului. „Începem să desenăm tabloul climatului economic în care antreprenoriatul autohton încearcă să se nască sau să trăiască”, spune, în concluzie, Luchi Georgescu.

×
Subiecte în articol: vin
Parteneri
Perioada care nu va mai fi luată în calcul la pensii
x close